//
cititi...
Media tradiţionale

Scrisori de la comentatori

 „ […] Oricine a ajuns la nivelul la care i s-a acordat spațiu pentru a scrie un comentariu nu are nevoie de sfaturi […]”   –  David Randall

 Capitolul 1: Creionul si scrisoarea

 La începutul anilor ’90, puțini cititori de ziare își imaginau, că peste două decenii, vor schimba pixul cu mouse-ul, pentru a trimite o scrisoare, către redacția X de pe site-ul Y. Cititorii de gazete erau mai curând preocupați să decupeze articolul favorit și să sublinieze, din ochi sau cu creionul, anumite paragrafe ce păreau interesante. Observațiile la adresa scriiturii și a autorului, probabil, rămâneau pierdute în mintea si pe buzele cititorului. Astfel, oamenii ajungeau să trimită, rar, scrisori către redacție, sub forma unor reclamații. Realizarea și expedierea lor necesita timp prețios, în căutarea unui scop care era rareori atins: citirea nemulțumirilor de către autorul articolului.

Critici indivizibili

              Astăzi, posibilitatea de a spune ce-ți trece prin suflet, la momentul citirii unui articol, ridică amuzamentul celorlalți „comentatori”. Din simple corecturi sau sugestii la adresa autorului se ajunge, uneori, la opinii contradictorii între doi, trei utilizatori pierduți în anonimitatea spațiului virtual. Astfel de situații nu-și aveau locul în vremea scrisorilor de la cititori. Atunci, nicio redacție nu-și punea problema existenței unui administrator online care să ia măsuri de conduită, o dată la câteva minute. O slujba în minus, însă o comunicare deficitară (unidirecțională), care nu informa în timp util redacția, cu privire la nemulțumirile „clienților unici”. În prezent, conținutul unei publicații online poate fi modificat în câteva clipe, grație unei comunicări bidirecționale, între publicație și public.

Comentarii vitale

 Interactivitatea a deschis porțile unei noi categorii de critici. Cei care se ascund în spatele unui IP, și nu simt nevoia să citească nici măcar trei, patru cuvinte pentru a-și impune punctul de vedere, într-un chenar invizibil.

Termenul – comentariu înglobează o arie largă de sensuri: analiza unui text literar, comentariu sportiv, și în cele din urmă – comentariul online. Plecând de la  definiția existentă în DEX ’98 pentru comentariu (comentare în spirit critic a unei probleme), putem spune că, modul de abordare a jurnalistului, în spațiul virtual, nu este neapărat o problemă care merită discutată îndelung de cititori. Totuși, o parte dintre ei au reușit să transforme textul și autorul într-o problemă virtuală, și chiar vitală, prin posibilitatea de a comenta orice, oricât și oricând.

Vanitate virtuală

  În presa online există câțiva jurnaliști, care la fiecare articol adună mai multe comentarii decât alții reușesc într-o lună. Li se aduc nenumărate acuze pentru subiectul ales, calitatea scriiturii, unghiul de abordare, poza sau chiar semnătura. „De ce te numești X când suna mai bine Y!”. Deseori, „criticii” din spațiul alocat comentariilor, nu au dreptate. Ei nu fac decât să stârnescă o avalanșă inutilă de reacții pro și contra.

 Jurnaliștii români, ce activează în mediul online, trebuie să aibă calmul și  răbdarea unui filozof, care așteaptă de ani buni ideea perfectă. A declara război celor care așteaptă cu nerabdare o portiță pentru a-și exprima dezgustul, s-ar concretiza într-o pierdere de timp de ambele părți. O măsură, nu tocmai pe placul comentatorilor, ar fi ca jurnalistul să ia în serios „războiul online” dus prin intermediul comentariilor. Astfel de cazuri nu sunt doar la nivel de imaginație.

Mai jos, am adăugat câteva rânduri dintr-un articol acid la adresa „postacilor”, care nu a făcut decât să atragă furia unui număr și mai mare de utilizatori.

Grigore Cărtianu, redactor-șef al ziarului Adevărul – Despre postaci-răspândaci/ 11 iulie 2010.

 „Cine sunt postacii ale căror arme sunt mitocănia, minciuna, diversiunea, pornografia, xenofobia, anarhismul, rasismul, ura şi – la concurenţă – fascismul sau comunismul? Ce e de făcut cu aceşti răspândaci de informaţii false şi de cuvinte scoase din hazna? Îi lăsăm să otrăvească spaţiul virtual, făcându-ne că nu-i vedem, sau îi băgăm în carantină, întru despăduchere? […]”.

 „ […] de văzut nu prea-i vedem, şi nici nu ştim cine sunt cu adevărat, pentru că web-ul oferă posibilitatea oricărui frustrat să se simtă viteaz. Doar putem bănui că în spatele nick-name-ului porcos se află fie un cetăţean tulburat la minte, care pe la trei noaptea stă cu o mână pe tastatură şi cu cealaltă în pantaloni, fie un borfaş plătit de partide, de servicii secrete sau de interlopi să facă atmosferă. […]”

 „ […] Vizate sunt în special editorialele, semn că avem de-a face cu o specie colocvială […]”

Surse :  1.www.adevarul.ro

               2.David Randall – Jurnalist Universal, Editura Polirom, 1998

Advertisements

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: