//
cititi...
Media tradiţionale

Să legalizăm presa franceză!

 Ce se ascunde în mintea unui autor?

Unele texte nu ar trebui să apară, nici măcar în varianta online a unei publicații. Publicarea lor are drept consecință o pată uriașă pe imaginea instituției media. O pată care nu se poate șterge cu usurință. Totul datorită unor cuvinte care nu fac decât să atragă furia compatrioților, a altor națiuni sau a utilizatorilor care se ascund în spatele unui forum. Fără cei din urmă, publicația online nu are parte de controverse. Fără sprijinul compatrioților, publicația este o victimă sigură. Când o anumită persoană (scriitor, jurnalist, sportiv) scrie un text de opinie, ea trebuie să conștientizeze, măcar pentru o clipă, asupra valorii avute de cele transmise în scris. Să realizeze dacă, prin criticile aduse unei persoane sau instituții, el va fi considerat singurul vinovat.

De câte ori se gândește un autor înainte de a scrie un articol? E o întrebare la care nu găsim, momentan, vreun răspuns. Totul se află arhivat în mintea autorului.

Le Monde vs. Spania

Uneori, la prima idee neinspirată a autorului își face apariția și un text. Un text care nu trebuia publicat este cel al fostului tenismen francez, Yannick Noah.

În urmă cu două săptămâni, Noah a susținut într-un editorial publicat în Le Monde, că supremația spaniolilor în sport se datorează dopajului. Un atac public nu tocmai cinstit, în lipsa unor dovezi concrete. Situația neplăcută, stârnită de Noah, a venit în aceeași perioadă în care Le Monde a pierdut un proces cu FC Barcelona. Ca urmare, ziarul francez trebuie să plătească clubului spaniol, despăgubiri de 15.000 euro. Acel proces intentat în anul 2006 s-a datorat unor acuze similare celor aduse de Noah. Le Monde susținea, prin două articole, legătura echipei de fotbal cu un medic spaniol acuzat într-o afacere de dopaj. Și asta fără ca informațiile să aibă vreun temei.

Fragmente din articolul lui Noah, publicat pe site-ul Le Monde și tradus de Gazeta Sporturilor:

 „[…] Când încă mă aflam pe teren, nu eram atât de ridicoli în faţa amicilor noştri spanioli. La fel se întâmpla pe terenurile de fotbal, pe parchetul sălilor de baschet sau pe traseele Turului Franţei. Astăzi, ei aleargă mai repede decât noi, sunt mai robuşti şi ne lasă doar firimiturile. Alături de ei pari un pitic […].

 „ […] Noi nu suntem trataţi cu aceeaşi măsură ca majoritatea adversarilor noştri din alte ţări. În Spania, cazul Fuentes, cel mai mare scandal de dopaj din istorie, a făcut fâs. Cei mai mulţi clienţi ai doctorului au fost cruţaţi. Poate pentru că acolo sportul ocupă un loc atât de important încât eroii săi sunt mult mai protejaţi decât în altă parte […]”.

Să legalizăm doping-ul!

La sfârșitul articolului, Noah spune că cea mai bună metodă de a lupta împotriva doping-ului este legalizarea acestuia. O idee care nu are ce căuta vreodată pe paginile unui ziar. Nici măcar sub formă de glumă. Ultima idee a transformat textul plin de invidie, la adresa performanțelor sportive avute de spanioli, într-unul lipsit de noimă. Noima unui tenismen care a câștigat turneul de la Roland Garros în 1983, pe aceeași zgură pe care, astăzi, francezii pierd teren în fața spaniolilor. Articolul lui Yannick Noah a stârnit reacții la nivel guvernamental. A stârnit indignarea multor persoane, printre care s-au numărat sportivi spanioli și reprezentanți ai federațiilor franceze și spaniole de tenis. Ministrul Sportului francez, David Douillet a criticat articolul scris de Noah și l-a pus pe seama eșecului înregistrat de fiul său, Joakim, în finala Campionatului European de baschet. Antrenorul Barcelonei, Pep Guardiola a fost mai direct și l-a somat pe Noah să aducă probe sau să tacă din gură.

Tenismenul spaniol Rafael Nadal a susținut, după primul meci câștigat la Masters-ul de la Londra, că afirmațiile lui Noah sunt stupide și el (Yannick) știe asta cel mai bine. „În opinia mea, articolul pe care l-a scris provine de la un copil. Și când un copil spune ceva, nu e dureros pentru noi”. Un alt tenismen spaniol, David Ferrer a mărturisit că Yannick Noah nu e omul cel mai indicat să vorbească despre astfel de lucruri. – „Fiul lui Noah evoluează în NBA, unde nu există controale antidoping”.

Din prea multă gelozie

Yannick Noah are o singură scuză. Nu e jurnalist, e doar un scriitor ocazional. Un fost tenismen care-și exprimă părerile avizate prin intermediul unei publicații. De cele mai multe ori, pentru calitatea jurnalismului sportiv, opiniile sportivilor sunt benefice. Ele rivalizează cu părerile multor jurnaliști, care deși știu să relateze evenimentele petrecute într-un meci, ei spun, în fapt, despre o activitate pe care, poate nu au practicat-o niciodată. Noah ar mai putea avea o scuză. Pentru că nu e jurnalist, el nu a știut că la apariția unei idei năstrușnice pentru un articol, e mai bine să o dai uitării și să cauți alta. Să nu creezi un precedent. Să nu stârnești reacții dure la adresa ta, în lipsa unor probe.

În articolul său, Yannick are dreptate într-o singură privință. De câțiva ani, spaniolii domină sportul internațional. Fie că e vorba de fotbal, baschet, handbal, tenis – spaniolii reușesc să fie mereu pe locul întâi. De puține ori pe doi. Iar francezii trebuie să se mulțumească cu locul al doilea sau chiar mai puțin.

Astfel de comentarii au venit, din partea unui fost sportiv, dintr-un motiv simplu. El nu are ce să piardă. Un sportiv activ nu s-ar încumeta să spună asemenea infamii de frica unei amenzi uriașe sau chiar suspendări de durată. Noah la 51 de ani nu are ce să piardă, iar Joakim nu poate fi tras la răspundere pentru gestul tatălui său. 


Advertisements

Discussion

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: