//
arhive

alexandracostin

alexandracostin has written 7 posts for Tehnici mediatice

Cum au schimbat noile tehnologii comunicarea?

Tehnologia a transformat comunicarea într-un act mecanic, rece. Suntem nişte dependenţi de butoane, ne pierdem în faţa monitoarelor cu ochii cât cepele, bodogănind, din când în când, lucruri nici de noi desluşite; în cazurile fericite ne mijeşte pe chip şi câte un zâmbet tâmp. Când ni se pare că a devenit plictisitor holbatul în calculator, facem câte o mutriţă caraghioasă şi apăsăm, aproape nervoşi, tasta shut down. Următorul prieten de nădejde? Telefonul cu a sa tastă verde. Ne întindem oasele pe canapea, ne îndesăm capul într-o pernă cât mai moale şi aşteptăm cu înfrigurare suavul „alo” în receptor. Ore în şir se scurg, pavilionul urechii ne-a transpirat sub telefon, timpanul e deja în delir, noi…comunicăm?!

Nu pot să nu blamez, într-o oarecare măsură, omul; omul care şi-a semnat, cu mâna lui, dezumanizarea. Poate nu conştientizam, deocamdată, în ce s-a transformat comunicarea, însă ar trebui, măcar, să realizăm în ce ne transformăm noi, fiecare în parte. Tehnologia este un fals negustor de adevăr, ea nu furnizează realitate, iar legăturile interumane stabilite prin mijloacele de comunicare moderne nu sunt decât nişte imitaţii nereuşite ale relaţiilor din universul palpabil.

Desigur, tehnologia ne ajută să rămânem în contact cu cei dragi din orice colţ al lumii ne-am afla, aspect pozitiv pe care nimeni nu îl poate combate. Însă, a-i da mesaj fratelui din camera alăturată, pentru a-l întreba te miri ce, nu mai reprezintă o acţiune pe care suntem constrânşi să o săvârşim în lipsa unei alte opţiuni, ci e un gest exagerat de comoditate. Aici apare marea greşeală a omului în raport cu tehnologia. Dintr-o pasivitate vicioasă pe care şi-a accentuat-o prin utilizarea noilor mijloace de comunicare, individul nu mai simte a fi necesare întâlnirile faţă în faţă. Un mesaj tastat în timp ce mai face încă trei lucruri pare de ajuns. Să nu mai vorbim de apelurile care ne pot scuti de întâlnirile la cafea, lungi şi plicticoase. Minunăţia de telefon ne oferă nouă mai mult timp liber, de ce am bate drumul dintr-o parte în alta doar pentru a comunica?!

Acesta este omul modern: exagerat de comod, se autoserveşte cu nesaţ din beneficiile noilor tehnologii. Nu are limite, libertatea deplină i se pare cel mai mare dar primit vreodată şi nu are de gând să-l refuze. Cât despre universul virtual, de-ar fi posibil, şi-ar construi chiar în mijlocul sau o casă şi s-ar muta cu totul din realitatea asta, atât de urâcioasă, uneori. / Alexandra Costin

Alfabetizarea digitală

Lumea virtuală îşi depăşeşte graniţele de la o zi la alta. În fiecare clipă absoarbe, cu mult tact, bucăţi de realitate; suntem martori la trecerea în imaterialitate, într-un univers abstract. O victimă relativ recentă a noilor tehnologii este şcoala. Învăţământul contemporan se loveşte de o nouă sfidare: virtualizarea. Propunând o gamă generoasă de îmbunătăţiri, cyberspaţiul îşi deschide larg porţile şi invită sistemul educaţional să guste din avantajele libertăţii fără margini. Nevoia informării şi a comunicării, dinamica incontrolabilă a cunoaşterii, necesitatea formării profesionale continue, dezvoltarea şi răspândirea culturii sunt doar câteva dintre cerinţele societăţii moderne pentru care noile tehnologii au venit cu soluţii dintre cele mai ingenioase.

Trecerea de la offline la online aduce cu sine transformarea procesului de învăţare în autoînvăţare. Cunoaşterea nu mai reprezintă un dat, ci un fapt emergent, activ, energic. Raportul formator-educat este remodelat, adaptat noului context. Dascălul renunţă la rolul de orator, ce prezintă şi explică date, devenind, mai degrabă, un supraveghetor, un prieten al iniţiatului pe calea cunoaşterii. Învăţăcelul este responsabil de propria formare, implicarea sa fiind influenţată de voinţa proprie şi de capacităţile de care dispune.

Educă-te singur!

În compania noilor tehnologii de comunicare, actul educării este unul antrenant şi urmează un traseu construit de elev, după ritmul său, dar orientat în direcţia impusă de către profesor. Ucenicul este incitat să guste din cunoaştere de unul singur, definindu-şi propria paletă de informaţii. Câmpul său de cunoaştere va respecta limitele pe care el şi le doreşte, graniţele vor fi cele pe care singur şi le va impune. Dascălul sugerează şi sprijină, elevul explorează, satisfăcându-şi curiozitatea. Educaţia virtuală dizolvă logica sistemului tradiţional de învăţare: accentul cade acum pe instruire, nu pe predare. Elevul nu va mai reproduce cu sfinţenie ceea ce-i dictează la oră profesorul, fiind invitat să-şi lărgească orizontul informativ tot mai mult, amplificându-şi cunoştinţele.

Dorinţa de a cunoaşte, stabilirea unui scop final, selectarea strategiei corecte, determinarea, autocorecţia, modelarea propriei conştiinţe – toate acestea suferă transformări odată ce învăţăcelul alege să se bucure de paradisul cunoaşterii virtuale, de meta-cognitiv.

Şcoală, învaţă-ne să învăţăm!

Odată cu introducerea noilor tehnologii în sistemul educaţional, tânărul dispune de tot mai multe trasee de autoformare, de perfecţionare. Mediul digital şi ale sale ample ramificaţii invită societatea într-o nouă eră – omul se ajută singur să evolueze, îşi oferă libertatea de a alege, modelându-şi personalitatea după bunul plac. Tehnologia a devenit unda de şoc de care individul avea nevoie pentru a grăbi şi cizela procesul de formare a sinelui; nimeni nu poate nega influenţele pozitive ale erei digitale asupra cunoaşterii, însă, în aceeaşi măsură, nimeni nu-i poate omite efectele mai puţin benefice: rutele incitante ale cunoaşterii ce pluteşte în cyberspaţiu sunt periculoase pentru cel ce nu a fost pregătit să le treacă prin filtrul reflecţiei.

Şcoala modernă trebuie regândită. Sistemul educaţional tradiţional trebuie remodelat: elevul modern trebuie învăţat să înveţe, să intrepreteze, să distingă informaţia corectă şi utilă din marea de date ce-l bombardează din toate colţurile. /Alexandra Costin

Telefonul mobil pentru copii – INDISPENSABIL?

Copiii sunt copii. Mereu le sclipesc ochii după ceea ce le lipseşte, mereu îşi doresc ceea ce nu au. Fie că este vorba de o maşinuţă nouă, de o păpuşă care vorbeşte sau de ultimul număr al revistei preferate, rare sunt momentele în care să nu tânjească după ceva.

Jucăria cea mai râvnită a momentului este telefonul mobil. Privindu-şi părinţii în ochi, cu maturitatea unui adult, prezintă, rând pe rând, argumente dintre cele mai pertinente în încercarea de a căpăta minunăţia cu butoane: „putem vorbi oricând”, „te sun când am nevoie de ceva”, „te ţin la curent cu programul meu”, „te anunţ dacă intrevine cine ştie ce” etc.. Cu ochii cât cepele şi gura căscată, părinţii înghit fiecare „gogoşică” a copilului lor şi, fără a mai sta pe gânduri, îi oferă cu emoţie întâiul telefon.

Tasta verde a telefonului – START JOC!

Un telefon mobil în buzunarul copilului oferă părinţilor un sentiment sporit de siguranţă. Aceştia au impresia că minunata invenţie îi ajută să-l controleze pe cel mic în orice moment al zilei, ţinându-i la curent cu activităţile copilului, cu locul în care se află, cu persoanele în compania cărora se găseşte etc.. Falsă impresie, din păcate! Glasul inocent din receptorul telefonului poate oricând ascunde minciuni pe care cu greu un adult şi le-ar putea imagina. Un simplu apel nu teleportează oamenii în acelaşi spaţiu, nu-i aduce împreună, ci din contră: înlocuieşte contactul fizic, direct al celor doi interlocutori. Aşadar, undă verde la distracţie! Copiii profită de încrederea oarbă a părinţilor şi de micuţul aparat cu taste pentru a-şi pune în aplicare planuri dintre cele mai îndrăzneţe; a minţi sau a ascunde adevărul devine un act de teribilism, o modalitate de a ieşi în evidenţă şi de a câştiga notorietate în rândul prietenilor.

Atenţia divizată în 15

Existenţa unui telefon în preajma copilului reduce capacitatea acestuia de a se concentra asupra unei activităţi singulare. Fie că este la şcoală, fie că este acasă, efectuându-şi temele, oricare dintre aceste preocupări va fi dusă la bun sfârşit într-un interval temporal mai amplu dacă în imediata apropiere există şi un telefon. Un sms de la un amic, un apel de la prietenul cel mai bun sau un simplu beep pot distrage atenţia elevului, tentat să se abată de la obiectivul principal.

Să nu mai pomenim de ingenioasele smartphone-uri, ale căror aplicaţii captivante fac cu ochiul copilului din cinci în cinci minute, determinându-l să-şi întrerupă activitatea.

În urma a numeroase studii, psihologii afirmă că un copil care are telefon mobil riscă să întâmpine mai multe probleme în obţinerea succesului în viaţă, având dificultăţi în a-şi doza sarcinile şi în a-şi stabili priorităţile. / Alexandra Costin

Internetul – euforia dezastrului

Iubim internetul. Suntem dependenti de lumea virtuala in care pasim cu doar un click. Ne proiectam intr-un univers paralel realitatii, plutim intr-un neant placut si palpitant si ne este incredibil de bine. Ca niste fantose ne lasam manuiti de tehnologie si da, ne place! Acesta este adevarul – pur si simplu!

Din pacate, in aceasta betie nebunesc de satisfacatoare, uitam cat de vulnerabili putem deveni printr-un simplu joc de taste, printr-o ametitoare sarada, minutios inramata de marginile monitorului.

Internetul este, aparent, unul dintre cei mai buni prieteni. Pana ii banuim capcana, el ne invita intr-o lume euforica in care ratiunea este inlocuita de simtire. Mirajul libertatii depline, bucuria tulburatoare de a gusta din nou, inedit, extrem, ne zapacesc gandirea si ne anihileaza logica, oferindu-ne pe tava scenarii pe care involuntar le acceptam. Inselator morav! Iata cateva dintre cele mai severe pacate ale internetului:

  • Pornografia infantila

In spatele unui avatar simpatic se poate ascunde un monstru. Lumea virtuala permite omului sa capete orice forma doreste. Un adult de 31 de ani poate oricand pretinde ca are, de fapt, 13 ani. Un id dragut, un nume haios si cateva fotografii colorate se transforma, cat ai clipi, intr-un magnet de copii. Dragi parinti, fiti cu ochii in patru!

  • Hartuirea virtuala

Un salut politicos, cateva cuvinte dulci de prezentare si…hop: unda verde smintelii! Chat-urile, forumurile si retelele de socializare au devenite cele mai indragite unelte ale omului alienat, obsedat, sucit. Acesta, pitit bine in spatele unui monitor, da frau liber frustrarii, isteriei si ambitiilor perverse. Nu putine sunt victimile unor astfel de izbucniri necugetate, nu putini sunt cei care trebuie sa indure tot felul de mesaje obscene, amenintari si constrangeri online.

  • Piata neagra

Pe internet se vinde orice! Legal sau ilegal, totul este de vanzare! Muzica, filme, programe, animale pe cale de disparitie, organe, fiinte umane etc. – nu exista nimic ce nu poate fi cumparat. Dintre toate, insa, cel mai infloritor ramane traficul de carne vie, retelele de prostitutie profitand cu nesat de libertatea pe care le-o pune la indemana mediul virtual.

  • Dezinformarea

Desi apelam cu incredere la informatiile publicate pe internet, ar fi bine sa verificam mai multe surse inainte de a asimila, de-a valma, toate datele pe care le citim online. Internetul permite oricui sa impartaseasca opinii, cunostinte, insa cat de pertinente sunt aceastea? Putine sunt articolele care au in spate o documentare minutioasa si un autor calificat pentru a scrie textul la sfarsitul caruia se iscaleste.

  • Escrocherii online

„Doneaza si tu!” – cu totii am dat nas in nas cu astfel de indemnuri, macar o data. Unii dintre noi, inarmati cu mai putina rabdare si inzestrati, poate, cu mai multi bani in portofel, nu am stat pe ganduri si am donat. Gata sa ajutam, cu inima stransa de mila, multi am spus „da” actelor umanitare de care ne-am ciocnit online. Totusi, apare o intrebare: oare am sprijinit un bolnav de cancer sau un impatimit al fraudelor virtuale? / Alexandra Costin

Facebook – sceptrul puterii in mana gresita

„Nu vei face public niciun continut odios, amenintator, pornografic, violent. (…) Nu vei utiliza Facebook pentru activitati ilegale, false, discriminatoare.” – in doar cateva cuvinte insirate in voia hazardului, Facebook, precum un Pilat ce se doreste absolvit de pacat, isi spala „mainile” de orice rau la care ar putea fi partas. Cele mai incalcite probleme ale omenirii sunt pironite intr-o enumeratie seaca, in spatele unei etichete minuscule, din josul paginii – Conditii de utilizare.

Intre litera legii si faradelege 

Tintuiesc cu o privire pagina de Facebook si, inarmata cu multa rabdare, imi las cursorul mouse-ului sa se piarda in labirintul informatiilor de substrat. Dau nas in nas cu Drepturile si Responsabilitatile, apoi, intr-un subcapitol mijlociu, amabilul Facebook imi impartaseste intentiile sale sincere de a proteja binele universal. Cate reguli caraghioase, adevarate forme fara fond!

In urma cu doar cateva batai de ceas, ma lovisem de una dintre cele mai usturatoare dovezi de alterare morala. Sarind de pe o pagina Facebook pe alta, de la un profil la altul, intr-un incurabil plictis de seara, atentia mi-a fost subit castigata de o imagine tulburatoare – tablou al degradarii umane.

Inima unui copil este alba indiferent de tonul pielii.

Fotografia a fost publicata pe Facebook de catre un anume „Eugene Terrorblanche”, cu doua luni in urma. Bizar sau nu, una dintre cele mai extinse platforme mondiale de socializare a acceptat sarutul unui Iuda pizmas; a acceptat sa fie complice la un act josnic de discriminare rasiala, abuzand de un copil.

Lupta dintre culori, aparent incheiata, clocoteste inca de ura. Acest „Eugene Terrorblanche”, cine stie ce suflet alienat, a profitat de libertatea oferita pe tava de Facebook, si-a exprimat antipatia fata de un intreg popor, invitand la ura de rasa si violenta. Ba mai mult, in jocul sau infam, s-a servit de un copil.

Atotputernicule Facebook, ce faci? Dai vant toturor rabufnirilor demente? Doar pentru ca detii suprematia in lumea ta bufona, virtuala, indraznesti sa fii indiferent? Pachetul tau stupid de reguli si butonul Conditii de utilizare nu-ti absolva partea de vina, aceea ca in ciuda inteligentei de care dai dovada, nu ai un „caine de paza” pe masura, care sa filtreze avalansa de informatii ce se prabuseste peste tine. / Alexandra Costin

OM – TEHNOLOGIE – OM

Societatea contemporană este una a robotizării, tehnologia reprezentând principalul sens al actualităţii. Omul modern, suferind de o comoditate incurabilă, îşi deapănă zilele agăţat de zecile de maşinării ce-l înconjură. Suntem sau nu conştienţi, alunecăm spre o comunitate fadă, rece, în care va domni abstractizarea. Relaţia om-om va fi înlocuită de un nou raport: om – tehnologie – om. Ne paşte un profund rău social, un conformism nesănătos, o lume ieşită din ţâţâni; sentimentele împărtăşite personal, privitul în ochi, strângerea de mână – toate se vor transforma în amintiri. Renunţăm la concret în detrimentul imaterialităţii. Ce-i drept, comunitatea virtuală se suprapune peste cea fizică şi împărtăşeşte unele trăsături specifice realităţii, însă lipsa unor simţuri precum palpabilul, văzul/ auzul firesc, nemijlocit, va genera mereu nemulţumire, nelinişte, frustrare.

Între amăgire şi lumea-lume

Cea mai mare greşeală a omului modern este aceea de a se lăsa îmbrobodit în delicateţurile ambigue ale tehnologiei, uitându-şi latura umană. Pe bună dreptate, ne fascinează libertatea deplină pe care ne-o oferă cyber-spaţiul: dizolvarea mediului geografic, interactivitatea cu mai multe persoane în sincron, varietatea interlocutorilor, împărţirea simbolică a aceluiaşi spaţiu etc., însă legăturile interumane tradiţionale implică mult mai mult. În viaţa reală, dincolo de comunicarea verbală, întâlnim nonverbalul şi paraverbalul, constante ce amplifică, fără îndoială, nivelul de ataşare, de cooperare, de participare emotivă.

Pe cât de fermecătoare poate fi această lume virtuală, pe atât de periculoasă este. Un joc nebănuit de taste poate vinde cele mai nebuneşti iluzii. Aşadar, înainte de a ne lăsa îmbătaţi de perimetrul euforic pe care ni-l oferă tehnologia, mai bine ne-am îndepărta vălul de pe ochi şi am învăţa să facem faţă caraghiosului adevăr./ Alexandra Costin

Retelele sociale – o realitate coafata

Asfixiati in clestii modernelor mijloace de socializare, ne numaram zilele la granita dintre fictiune si realitate. Suntem martori la dizolvarea propriului contur fizic, a propriei identitati, pasind in imaterial. Ajunsi aici, ca dintr-o plastilina usor de modelat, tehnologia ne ajuta sa ne sculptam noul „eu”. Isi intinde tentaculele asupra noastra si, in lipsa oricarei unitati de masura, ne reconstruieste, oferindu-ne forma dorita. Din ratuste urate devenim gratioase lebede, gata sa gustam din comedia libertatii.

Sign up ! / ?

Facebook, Google+, Twitter, Hi5, ConnectU, Yahoo!360 reprezinta doar o parte dintre iscusitele instrumente capabile sa ne proiecteze, pe fiecare in parte, intr-un univers paralel realitatii. Gata sa incepem procesul de clonare a sinelui, ne ascutim degetele si, dupa cateva batai de taste, in fata ochilor, ca intr-o oglinda, ne vedem pe noi insine, doar ca intr-o dimensiune impalpabila, ideala. Din spatele monitorului prafuit, triumfa acum ranjetul omului modern care, satisfacut, bate palma cu tehnologia.

Cine sunt eu?

Pierdut intre cele doua universuri, real si fictiv, individul aproape ca nu mai poate distinge care este el, cel adevarat. Pagina personala de Facebook/ Google+/ Twitter etc., purtandu-i numele si una dintre cele mai reusite fotografii ale sale, devine din viata numarul 2, viata numarul 1. Gravitand in propriul balon de sapun, omul se bucura de noua conditie, fara cusur, pe care doar spatiul virtual i-o poate oferi. Aici totul e perfect: noi aratam perfect, avem sute de „prieteni” perfecti, fiecare zi este perfecta. Niciodata nu suntem singuri, mereu se gaseste cineva sa ne „asculte”, sa ne raspunda, sa ne incurajeze, sa ne aminteasca faptul ca suntem frumosi. Un „like” sau un „comment” simpatic ne schimba starea de spirit cat ai clipi, cu o forta nebanuita, ce trece de granita spatiului virtual, dincolo de monitor. Aici, ratusca cea urata zambeste si ea, chiar daca uralele i se adresau gratioasei lebede. Se consoleaza cu usurinta la gandul ce-i incolteste imediat in minte: „aceea sunt tot eu!”.

Like – Comment – Share  

Parasindu-ne pretioasa cochilie, avem de infruntat realitatea unei lumi sucite. Ne trezim in singuratate, cu o expresie fada, lovindu-ne de imperfectiunile universului material. Aici totul e cu susul in jos. La polul opus al retelelor de comunicare ne lovim de anomalia socila, de indivizi anosti si egoisti. Incalciti in itele adevaratei vietii, oamenii pasesc teleghidati unii pe langa altii, impingandu-si pe nas, grabiti, ochelarii de cal. Oare in lipsa butoanelor „like”, „comment”, „share” oamenii chiar nu mai stiu sa comunice?/ Alexandra Costin