//
arhive

ancapopa89

ancapopa89 has written 7 posts for Tehnici mediatice

Cum a influențat media tradiționale comunicarea politică?

Media tradiționale și-a făcut apariția în forță în societate.  Și-a luat rolul de formator de opinie și de  portavoce a poporului sau a patra putere în stat, așa cum ne place uneori să îi spunem.

Presa scrisă, radiourile, televiziunile prin mjiloacele lor specifice ne-au comunicat ceva: știri, reportaje, interviuri, anchete și…discursuri politice. În acest context, mass media are rolul de a difuza informații despre problemele politice atât de dese în România precum și de a se  implica în comunicarea politică.

În ciuda așa zisei „dictaturi ale lui Traian Băsescu”, trăim totuși într-o societate democratică  în care mass media are dreptul la liberă exprimare. Ea trebuie să dezvăluie abuzurile în exercitarea autorității de stat și să asigure ușurarea dezbaterilor privitoare la buna funcționare a guvernării prin influențarea comunicării politice.

Capul lui Moțoc vrem!

Visăm la societăți ideale de fiecare dată când protestăm și strigăm dintr-un cor bisericesc „capul lui Moțoc vrem!”. Pentru că poporul este obișnuit cu discursurile politicienilor fără impact, așteaptă interpretarea de către mass media a vieții politice. Mass media formează opinia publică care o „înmagazinează” și o trimite publicului. Într-o perioadă de nehotărâre, media poate să mai echilibreze lucrurile pentru a mai opri mișcările oamenilor cu glugi cu note de violență.

Politica depinde de mass media. Actorii politici cu ajutorul mass mediei își crează o imagine și formează o opinie publică pentru a atrage cât mai mulți simpatizanți. De multe ori politicienii au mare grijă cum își formulează discursurile avînd în vedere că vor fi atacați de către mass media la fiecare gafă . Este destul de greu ca politicienii fără mass media să atragă un public cât mai mare în cazul alegerilor electorale.(Conform studiului realizat de către CNA și Centrul de Sociologie Urbană şi Regională din 2007 arată că oamenii se informează cel mai des prin intermediul televiziunii, cele mai vizionate fiind ştirile: 70%. Iar în cadrul știrilor cei mai mulţi oamenii sunt interesaţi de informaţiile politice: 28%). Informația dată publicului vine de la politician trecută prin filtrele mass mediei care reprezintă „opinia publică”.

Media tradiționale a creat o agenda publică în care totalitatea evenimentelor sunt filtrate și trasmise într-o formă stabilită de media, publicului. Conștient publicul și politicienii se lasă influențați de întrebările adresate de jurnaliști care le pot schimba radical sensul discursurilor, „orice am face nu putem să nu comunicăm” (Paul Watzlawick)

Sursa: mediafax.ro

Este un mod destul de evident intervenția mass mediei în activitățile politice.
Ele sunt necesare deoarece primim doar informațiile importante iar cele inutile din subsolul politicii românești sunt ferite de urechile publicului. Uneori media este atacată de politiceni că se implică exagerat în teritoriul lor dar partea pozitivă pe care ei nu o observă este aceea că, în situația actuală a României dacă nu ar exista această influență la nivelul comunicării politice a mediei, ar fi o bătălie în câmp deschis între poporul român și oamenii politici.

Conform lui David Weaver, „ştirile prezentate de mass-media au rolul crucial de a determina  importanţa publică a subiectelor puse în discuţie”.

Cum a influențat comunicarea politică? Prin schimbarea modului de conducere și prin eliminarea monopolului cu care eram obișnuiți dintr-o perioadă comunistă în care comunicarea era atît de personalizată că nu se mai vedeau adevăratele idei, valori și simboluri.

Puterea cuvântului stă la baza mass mediei și a comunicării politice. Fiecare are o importanță mai mare sau mai mică. În prezent mass media a câștigat o bătălie împotriva politicii. Așa cum am spus într-unul din articole, dovezile minore (opiniile presei față de sistemul politic) transformate într-un caz important poate schimba cursul istoriei (comunicarea politică). Atunci democrația funcționează bine.

Surse text:

Mass media și politica

Comunicarea politică în România

ARTICOLE DE ACELAȘI AUTOR:

Advertisements

CIA-ul și președintele Traian Băsescu

prisonlife.com

Presa românească nici nu se complică cu asemenea subiecte, ne plângem că jurnalismul de investigație este pe cale de dispariție în această țărișoară dar continuăm să privim stând cu mâinile în sân. E subiect „americănesc”, nu ne privește. Culmea, subiectul are legătură cu România, dar dacă include și CIA-ul, îi trântim în brațe lor subiectul. Ei s-au băgat în asta, ei să se scoată. Poporului nostru nu ii place ancheta, vrea doar senzațional!

Președintele Traian Băsescu, persoană publică care are obligația să informeze corect poporul și să nu mintă, întrebat de jurnalista Alison Mutler (Associated Press) în legătură cu închisorile secrete ale CIA-ului din România, îi aruncă un răspuns ca să rămâi năucit pentru câteva minute: „Întrebaţi-l pe domnul Nistorescu că vă spune, cel care vă dă instrucțiunile cum să scrieți pe agenții.”

„Nu, nu. Imposibil, Imposibil”

Nici directorul adjunct al Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor secrete de Stat (ORNISS), Adrian Camarasan întrebat la un interviu realizat în luna noiembrie pentru emisiunea „Panorama” a postului de televiziune ARD, nu recunoaște că în sediul actual al ORNISS a fost o inchisoare a CIA-ului, unde prizonierii erau torturați.

Închisoarea din România facea parte din reţeaua numită “Black Sites”. CIA-ul a înființat-o în Thailanda, Lituania și Polonia. Ele au fost desființate în 2006 iar programul de detenție și interogare a fost desființat în 2009, potrivit unei investigații realizate de Associated Press şi televiziunea ARD.

Acest subiect de presă, a ajuns să fie anchetat la nivel european pentru că americanii vroiau să se descotorosească cat mai repede de acest subiect. Jurnaliștii români ori nu au avut surse pentru a se informa și pentru a dezvălui adevărul, ori dintr-un exces de patriotism nu au vrut să se bage. Unde e presă românească pe care o ridicăm în slăvi că este a patra putere în stat?

Ne iau germanii subiectele din fața noastră pentru că jurnaliștii români nu le văd nici cu două perechi de ochelari de vedere, probabil îi folosesc pe cei de cal.

gandul.info

Autoritățile române, din dorința de a-și trăi visul american, au acceptat ca americanii să ne calce pământul și să construiască inchisori pentru tortură. Cum țara nu ar putea fi bănuită nici după mii de investigații, inchisoarea era în văzul lumii, chiar în centrul Bucureștiului (pe strada Mureş, nr. 4 din sectorul 1). Oricum nimeni nu bănuia. Era doar clădirea Guvenului.

Associated Press după ce a primit răspunsul președintelui Traian Băsescu iritat de întrebare, a prezentat dovezi că un membru al organizației Al-Qaida, pe nume Khalid Sheik Mohammad a fost ținut prizonier pentru a fi interogat în inchisoarea CIA-ului din București.

Punând în balanță dovezile și declarațiile agenților CIA care au mărturisit că au avut o inchisoare în București nu ne rămâne decât să credem că autoritățile române  „mint de îngheață apele”.

Bănuiesc că ar exista o legătură între închisoarea secretă CIA, cumpărarea avioanelor F16 și construirea unui scut antirachetă. Asta poate fi un subiect bun de anchetă sau doar un zvon lăsat să zboare. Un jurnalist nu tânjește după nostalgia patriotismului, investighează pentru ca democrația să funcționeze bine. Aici vorbesc despre societatea ideală.

Cum țiganul este asociat cu violența, românul este asociat cu minciuna. Poate fi o simplă judecată de valoare, sau poate nu…

Video:  AP Exclusive: Inside Romania’s Secret CIA Prison

Surse text:

www.mediafax.ro

www.agenda.ro

www.gandul.info

ARTICOLE DE ACELAȘI AUTOR:

Fascinația audienței

Sursa: brightonhovelabour.com

În goana după creșterea audienței, televiziunile au format atât de multe emisiuni pentru „sufletul” românesc încât omul nu mai are timp să le vizioneze pe toate. Trebuie să aleagă. Acolo e terenul de bătălie a televiziunilor: ce tip de emisiune realizez pentru a-l atrage pe telespectator.

Antena 1, a intrat în forță cu emisiunea „X Factor” așteptată de mulți având în vedere audiențele imense din celelalte țări la această competiție. Am rămas dezamăgiți de concurenții slabi care vor să aibă factorul X și de juriul fără nici o chimie între ei. Mihai Morar se străduiește prea mult să facă audiență asemănându-se cu Simon Cowell în loc să facă performanță. Audiențele nu au atins un milion de telespectatori (800.000-900.000 conform site-ului paginademedia.ro )

Audiența nu a ajuns la nivelul emisiunii „Românii au talent” din sezonul trecut și surprinzător filmul difuzat de PRO tv cu Jackie Chan- „Spionul din vecini“, a fost cel mai vizionat film cu toate că a fost difuzat a enșpea oară. Orice producție de anvergură a Antenei 1 este bătută de showurile PRO TV.

Liderul de audiență (conform Gfk România), PRO TV rămâne alături de formatele „Dansez pentru tine”,  „Românii au talent”, „Vocea României” și încearcă să câștige intervalul de timp ce precede știrilor de la ora 19.00 cu Catălin Măruță.

Pentru că audiența e ceea ce ține în picioare televiziunile, știrile de la ora 17.00 realizau audiențele cele mai importante avînd în vedere că vedem doar crime, violuri, mutilări sau jafuri. O nouă lege impusă de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) vrea să interzică „jurnalele ororilor”, astfel până la ora 22.00 să fie interzisă difuzarea programelor care implică violență pentru că influențează comportamentul.

Bineînțeles, influențează comportamentul copiilor, de aceea părinții trebuie să aibă grijă la ce se uit copii la televizor. Educația se face în familie nu de către media. Dar oamenii cu discernământ nu trebuie să fie informați și despre aceste cazuri de crime, jafuri sau violuri?

Sursa: deviantart.com

Cum va influența această problemă formatul buletinului de știri, vom vedea după ce vor fi măsurate audiențele de Kantar Media (firma care se va ocupa de pe 1 ianuarie 2012).

Conform unei cercetări realizate de  Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), 70 % din români sunt de părere că televiziunile ar difuza orice de dragul audienței iar 65% cred că posturile manipulează.

Televiziunile într-o societate ideală ar trebui sa educe. Din păcate, nu trăim în acea societate iar principalul rol este doar de a informa și de a produce.

Citești ziarul pentru a te informa, pentru a fi la curent cu ce se mai întâmplă în țară și în lume, te uiți la televizor pentru că vrei să vezi dezbaterea pe tema economiei și asculți radioul pentru că te deplasezi la muncă și poți afla între timp știrile. Alegi să fii manipulat de televiziuni care pretind că fac jurnalism dar încalcă deontologia sau alegi să îți formezi o opinie în funcție de părerea mass mediei (acea parte a mediei care respectă regulile de bază ale jurnalismului).

Cel mai important lucru ca televiziunile să facă audiență este să aloce resurse financiare importante marketingului și comunicării brandului, programelor și vedetelor.

Audiență nu se mai face din politică ca odinioară fie că e președintele Traian Băsescu invitat. (link)

Din păcate, audiența se face din emisiuni cu subiecte mondene și din oameni care vor să apară la televizor în costumul lui Adam sau al Evei doar pentru a-i cunoaște lumea (orice de dragul audienței conform sondajului). Cu o teamă imensă de a da faliment în această perioadă de criză,  nu observă că și subiectele serioase pot face audiență.

Un exemplu este aniversarea Regelui Mihai. Antena 3 a difuzat în acea zi evenimentul și a fost lider de audiență. (Vîrful de audiență a fost în sfertul de oră 10,00-10,15, cu un share de 25,2.  În acel interval de timp era difuzat discursul regelui Mihai).

Dacă se poate, de ce nu continuăm doar cu subiecte serioase?

Surse text:

www.mediafax.ro

www.radu-tudor.ro

www.redactia4fun.ro

www.paginademedia.ro

ARTICOLE DE ACELAȘI AUTOR:

Filmul anului : „Profesionalismul” de la Realitatea TV

De ceva timp se tot vorbește despre tragica împărțire a postului de televiziune Realitatea Tv. Am asistat la întreruperea emisiei Realitatea Tv și brusc ne-am trezit că ne uităm la RTV. De la singurul supraviețuitor al masacrului de la Odessa la cutremurul din Turcia.

Am rămas uluiți, cu gura căscată la telecomandă care a schimbat singură postul. Nici noi (telespectatorii) nu știam, nici invitații emisiunii nu știau că nu vor fi difuzați.

Părerile au fost împărțite la emisiuni, în ziare, comentarii pe bloguri generaliste sau specializate. Totul se desfășoară între două realități: Realitatea TV și  RTV care se ascunde în spatele sloganului „noi facem realitatea”.

Cum la noi în România tot ce e pe cale să dea faliment se divide, televiziunea românească a făcut la fel. Normal, ea refuză cu îndărătnicire să se retragă din lumea mass mediei și împarte „jucăriile” la cei doi copii, dornici de joacă. Așa, ca să nu se supere nici unul.

Bătălia de pe micul ecran pentru Realitatea Tv este intre Elan Schwartzenberg, susținut de Sorin Ovidiu Vântu și Sebastian Ghiță. Jurnaliști panicați că vor rămâne fără loc de muncă au fost folosiți fără să își susțină dreptul la replică printr-o manipulare ieftină, prinși în cercul vicios al politicii românești, fără a se apăra. Codul deontologic nu se mai regăsește la baza meseriei lor.

Într-o lume ideală, se credea că jurnalistul este dispus să lupte pentru libertatea de exprimare, de aceea s-a introdus legi să îi apare de amestecuri nedorite ale patronilor și de abuzul în proiectul editorial: ”Jurnalistul, fără a suferi nici un fel de consecinţe are dreptul ”să refuze să scrie, să pregătească sau să participe la realizarea unui articol al cărui conţinut este contrar legislaţiei actuale sau deontologiei jurnalistului profesionist, invocând clauza de conştiinţă”, dar chiar ”să refuze să semneze materialul care a fost modificat prin intervenţia editorului… pe motiv că textul sau conţinutul materialului se opune opiniilor şi credinţelor jurnalistului”. (art. 70 din Contractul Colectiv de Muncă pe Ramura Mass-media, MediaSind)

Am privit o nouă revoluție a audio-vizualului, un spectacol al neadecvării. Jurnalism neprofesional practicat cu nerușinare de oameni din afara mass mediei fără a gândi „la rece” ce ar putea să se întâmple cu televiziunea dacă fac un spectacol LIVE de dimensiuni incredibile având întreaga populație românească ca public. Vrînd-nevrând, am făcut parte din acest disconfort care se presupunea a „educa poporul”.

Acesta este cel mai bun exemplu în care jurnaliștii din România pot fi cumpărați cu firmituri de pâine. Patronii își impart resursele, o parte a oamenilor au trecut pe firma lui Sebastian Ghiță, care vor lucra la postul RTV, iar Elan Schwartzenberg își cară catrafusele pentru că sunt trecute pe firma lui într-un nou studiou din clădirea Willbrook sub numele de Realitatea Tv.

În prezent, echipa lui Schwartzenberg continuă să transmită sub sigla Realitatea TV iar RTV se luptă să primească licență.

Cu trepiedul, microfoane, cabluri și boxe în brațe începe haosul de rîsul lumii în televiziune. CNA-ul dă amenzi iar noi ne plângem de milă.

Aștept premierea filmului documentar în care prezintă momentele scindării între Realitatea Tv şi RTV. Tot ce e un eșec în societate se transformă într-un film. (link)

Sursa foto: Realitatea TV, RTV

ARTICOLE DE ACELAȘI AUTOR:

Jurnalismul de investigație, un gen pe cale de dispariție

Sursa: editorsweblog.org

Meseriile palpitante atrag publicul…la visat. Ne place să ascultăm, să citim sau să vizionăm filme în care cazurile sunt rezolvate meticulos. După doar o oră și jumătate în care ai mâncat zgomotos popcorn și ai ronțăit semințe, se pare că ți-ai găsit vocația. Visezi la cazuri de grad înalt, te pui în postura de detectiv particular și storci informații. Pare simplu, de fapt lucrurile stau exact invers. În spatele acelei vitrine frumos aranjată și strălucitoare, este o munca grea care are nevoie mai mult decât un regizor.

Regula verificării informațiilor nu se mai limitează la doar trei surse. Ai nevoie de mult mai mult pentru a putea ataca. O simplă opinie nu poate fi rezolvarea unui caz și nu este nici pe departe o strategie polițistă. Jurnalismul de investigație ne ajută să vedem ceea ce nu se poate cu ochiul liber ( fraudă, abuzuri, corupție ș.a.)

Acest gen jurnalistic necesită mai mult timp, nu poți rezolva dintr-o simplă căutare pe Google.

Protejarea surselor

Pentru că omul este creat să refuze să vorbească atunci când este o problemă importantă, un jurnalist de investigație nu renunță așa ușor. Chiar dacă nu poate obține informația completă, un simplu gest de aprobare poate fi de folos. Cercetează, nu interoghează, încearcă să descopere ce alții vor să mușamalizeze, nu trage în cursă sursele însă îi descoperă încet și cu tact chiar dacă va trebui să bea ceai/cafea timp de trei ore. Trage de limbă dar nu stoarce informațiile și îi îndrumă să ajute la rezolvarea problemei.

Își protejează sursa mai mult decât banii pe care i-ar primi dacă articolul ar apărea pe prima pagină. Se ține de cuvânt. Un lucru greu pentru un jurnalist care e învățat de obicei să scrie imediat fiecare informație pe care o află. Pentru că este considerat  o portavoce a poporului, își menține credibilitatea și nu dă informația când nu este sigur sau nu are rezolvarea cazului. Jurnaliștii americani de la Washington Post, Bob Woodward și Carl Berstein care au lucrat la seria de anchete și dezvăluiri în afacerea “Watergate” ce l-a costat pe Richard Nixon postul de președinte al Statelor Unite ale Americii, nu au dezvăluit identitatea surselor nici când au fost amenințați. De aceea ei precum și instituția de presă și-au păstrat credibilitatea.

Când funcționează democrația?

A investiga un caz începând de la dovezi minore și transformându-le într-un caz important care poate schimba cursul istoriei, poate deveni o adevarata capodoperă jurnalistică. Atunci democrația funcționează bine.

Mușamalizarea cazurilor nu este o noutate pentru noi, știm despre corupția care se află la puterea statului, știm că fondurile europene se consuma precum o sticla de apă plată la 0,5 l într-o zi toridă însă nu știm răspunsurile la cele cinci întrebări esențiale.

De aici pornește întreaga investigație. Prezintă o poveste care nu are un final fericit precum cel din basme, așa cum suntem obișnuiți.

Din păcate, jurnalismul de investigație dispare puțin câte puțin din lumea publică lăsând loc povestirilor și filmelor hollywoodiene în care Russell Crowe (“State of play”)  ne prezintă un  manual de investigație în ale jurnalismului.

 

Reporter sau iReporter?

Când intri în lumea mass mediei primul lucru pe care îl afli este că vei face muncă de teren, așa numitul „start”  în jurnalism. Echipat cu un microfon, reportofon, cameră, cameraman (uneori) pleci în cautarea subiectelor de știri, subiectelor de reportaj, anchetezi sau faci interviuri. Alergi să scrii până la deadline-ul impus.

Breaking news nu breaking down

Conform definitiei, reporterul este „un tip de jurnalist care cercetează şi prezintă informaţii în anumite tipuri de mass-media”(sursa: Wikipedia.org). Se informează din surse credibile nu din zvonuri precum omul de rând dornic să fie priceput în toate (facebook, twitter sau messanger), scrie știri nu fabule, respectă regulile în jurnalism (există reguli!), nu are program fix pentru că programul lui e în funcție de eveniment, stă de vorbă cu oameni care nu îi suportă pentru că are nevoie de declarație, participă la conferințe plicticoase doar pentru ca știrea are ca personaj principal o persoană publică, nu e un paparazzi dar ciulește urechile la fiecare mișcare, la fiecare sunet de sirenă. Participă la concerte fără a putea să se bucure de ele pentru că se gândește cu cine să vorbească, mănâncă pe fugă, plânge și râde alături de personajul său din reportaj colecționând vise (obligatoriu prezent la fața locului), bea cafeaua în timp ce citește presa și face această meserie ca să supraviețuiască nu să își ocupe timpul liber. iReporterul poate doar sa filmeze ceva din timpul său liber care pare nepotrivit în peisaj și nu face nici un lucru de mai sus.

Nu, nu este furt de meserie este o blamare din partea oamenilor neștiutori pentru că faceți ochii mari atunci când se vorbește despre Irinel Columbeanu și schimbați canalul sau mergeți la somn când se vorbește despre oameni care contează cu adevărat în viața publică. Dacă e să realizăm un sondaj câți oameni știu cine e Irinel Columbeanu și câți știu cine e Lucian Boia (nu cântă manele, nu boxează și nu este președinte al unui club sportiv), din păcate, am rămâne dezamăgiți.

Moda realului nu se demodează

Accentul cade pe „i” nu pe cealaltă parte a cuvântului. „I”-ul îndeplinește partea de comentarii iar reporterul scrie articole care vor forma o părere, nu un comentariu care conține numai baliverne fără sens. Virtualul încearcă să depășească realul printr-o confuzie care se lasă pe întreaga lume web 2.0 prin cele mai sofisticate tehnologii. Cel mai important lucru nu îl știu: moda realului nu se demodează. Există o experiență care îi menține pe tocurile înalte.

Nu poți fi reporter căutând pe Google „10 pași pentru a fi reporter”. Nu ai bibliografie ca să înveți din cărți, nu te vei îmbogăți, nu vei trece „sticla” dacă nu ești talentat și nu se învață meseria postând la secțiunea „iReporter”.

Nu toți putem să fim fotbaliști, cântăreți, oameni de succes de pe Wall Street, președinte de țară aproape falimentată sau reporteri în surprizele vieții publice. Acesta este principalul motiv pentru care alegem anumite meserii: să putem funcționa ca o comunitate normală.

Tradiționalul e pe înțelesul tuturor fără a mai fi nevoie de traducători. Clar, concis și la subiect.

Sursa foto: lusterstudios.com

Recurs la Geneza presei scrise

Sursa: fotolibra.com

De când se tot zvonește că presă tiparită moare cu demonstrații matematice nerezolvate și inadaptare tehnologică.

În prezent tonetele de ziare sunt încă ghiftuite de ziare locale și nationale cu toate că numărul de publicații a scăzut. Oamenii mai citesc știrile de pe foaia de ziar fie că sunt în tramvai, fie că stau acasă tolăniți pe fotoliu pentru că ele (ziarele) au rolul de a menține populația informată, de a-i ajuta să își selecteze știrile care îi interesează mai mult, de a le îmbogăți cunoștințele generale și de a le influența părerile. Jurnalistul a rămas un om cu credibilitate în fața oamenilor nu un delicvent care calcă plin de noroi pe online aruncând vorbe din argou.

Criza economică se simte cu ochiul liber fără a fi nevoie să ne uităm pe statisticile publice puse de către BRAT (Biroul Român de Audit al Tirajelor) . Această criză o regăsim în interiorul redacțiilor prin micșorarea lor, oamenii au trebuit să își (re)printeze CV-ul adăugând că au lucrat timp de 10 ani la “Ziarul de Iași”, “Jurnalul National” ș.a.  Ziarele de altădată considerate quality așteaptă  de  la distribuitorii de publicitate precum un câine vagabond un os de  la un oarecare om. Au rămas doar tehnicile media principale de supraviețuire.

Dușmanul nu e lumea web 2.0, e doar o formulă updatata a unui canal de comunicare. Presa online e o altfel de presă.

Este criza de vină sau tehnologia?

Dacă am fi în vremurile “bune” , presa tiparită nu ar fi scăzut așa de mult din cauza online-ului. Unele ziare precum “Gândul”, “Ziua” sau “Gardianul ” au trecut pe online și au închis varianta print din cauza banilor (audiența scăzând dramatic) nu pentru a îmbrățisa noul tip de presă. Banii au fost și continuă să fie sursa principală de profit.

Presa scrisă are nevoie de fonduri mari de investiții pentru a urca pe graficul mass mediei dar acest lucru nu înseamnă înmormantarea ei. Se menține cu demnitate și cu un public fidel, din păcate,  nu avem siguranța zilei de mâine.

În al doilea rând, presa print presupune mai mult efort intelectual și fizic. Ziarele care au trecut de la print la online încearcă din răsputeri să își mențină aceeași formulă editorială ( exemplu: gândul.info) însă unele lucruri nu pot fi la fel ca în cazul print (surse, comentarii, rețele de socializare). Nu putem vorbi despre moartea presei din cauza online-ului pentru ca jurnalismul  online nu a ajuns la standarde  mărețe și nu a depășit profitul platformelor Google sau Yahoo.

 “La început a fost cuvântul”

Presa print nu reprezintă un simplu canal de comunicare, ea face parte din trecutul nostru, a crescut o dată cu noi, a strigat după libertate și a căpătat dreptul la libera exprimare lăsând în urmă gustul amărui dintr-o perioadă cenzurată cu aromă de comunism.

Ne informează, ne previne în anumite situații, ne ajută( exemplu: campaniile care au ajutat persoane) pentru ca „uneori, poveştile de viaţă şi explicaţiile pentru ceea ce ni se-ntâmplă au nevoie de trei file pentru a fi consistente. Avem nevoie în continuare de nuanţe, de verificări, de subiecte aparent plicticoase, de texte lungi, care sunt dobândite cu documentare de două săptămâni.” (Cătălin Tolontan, adevărul. ro)

Ce se întâmpla dacă ea nu exista? Nu putem decât să presupunem.