//
arhive

andreeamarosac

andreeamarosac has written 7 posts for Tehnici mediatice

Conținutul generat de utilizatori pe micile ecrane

Martor Ocular- Realitatea.net

 

 

 

 

Acesta e îndemnul pe care telespectatorii îl primesc din ce în ce mai des din partea televiziunilor. Conținutul generat de utilizatori își face loc, încet, dar sigur, în jurnalele televizate. În România există posturi ca Antena 1, Antena 3 sau Realitatea TV care încurajează telespectatorii să filmeze sau să fotografieze evenimente sau lucruri ieșite din comun pe care să le trimită la redacție. În cazul unor evenimente  spontane jurnaliștii pot fi ultimele persoane care ajung la fața locului. De cele mai multe ori, trecătorii sunt primii care le surprind. În acest mod, o persoană potrivită, aflată la locul și momentul potrivit, înarmată cu tehnologia potrivită (telefon cu cameră foto/ video) poate să îndeplinească rolul de jurnalist pentru o zi dacă trimite informația pe care o deține unei redacții. La apelul televiziunilor, mulți oamenii se înghesuie să trimită clipuri inedite, însă multe dintre ele nu sunt fapte de presă, ci doar filmuțe despre bebeluși și animale. Este destul de greu să înveți o masă mare de oameni ce e acela un fapt de presă, când el a fost obișnuit să privească la televizor și să-și primească doza de știri. Nu sunt foarte mari șansele de a educa masele în ceea ce privește modul în care se face jurnalismul. Drept dovadă este filmulețul care urmează, postat de un utilizator la rubrica Martor Ocular al site-ului Realitatea.net.

Chef de chef de Revelion
Mă întreb cât de departe se va ajunge cu distribuirea conținutului de la utilizatori. Poate vom ajunge un timp în care jurnalele TV vor fi realizate doar din aceste conținuturi. Televiziunile vor avea o echipă uriașă, dar în realitate inexistentă pentru că reporterii se vor schimba de la o zi la alta. Renumele unui jurnalist și constanța în aparițiile editoriale reprezintă un factor important în fidelizarea publicului. Dacă, însă, jurnaliștii se vor schimba mai repede decît culoarea unui cameleon ce trece dintr-un mediu în altul telespectatorii vor fi confuzi să vadă noi fețe. Audiența nu va mai avea niciun motiv să prefere un post în detrimentul altuia.
Unele televiziuni românești au început să fie infestate cu microbul conținutului difuzat de utilizatori. Va trebui să mai așteptăm până virusul se va răspândi peste tot corpul mediatic pentru a putea da un verdict asupra eficienței sau ineficienței participării publicului la informarea de masă.

Advertisements

„Life in a day”, o capsulă a timpului

Posterul filmului

Coținutul furnizat de utilizatori a trecut de granițele Internetului și s-a infiltrat în cinematografie. La începutul acestui an, mai exact pe 27 ianuarie, odată cu deschiderea Festivalului de Film de la Sundance din SUA, a avut loc premiera filmului Life in a day/ O zi din viață, film ce a fost realizat cu imaginile trimise de utilizatorii Youtube.

Life in a day prezintă o zi din viața locuitorilor de pe Terra. Ziua aleasă a fost 24 iulie 2010. Pe 6 iulie 2010 a fost anunțat parteneriatul între YouTube, Ridley Scott Associates şi LG electronics. Atunci a fost trimis un apel public pe Youtube prin care utilizatorii erau invitați să trimită înregistrări cu activități pe care ei sau persoane din anturajul lor le desfășoară într-o zi din viața lor. 88.000 de utilizatori din 192 de țări  au trimis clipuri. S-au strâns 4.500 de ore de filmare. Regizorul Kevin MacDonald, premiat la Oscar în 2000 pentru cel mai bun documentar Ein Tag im September, alături de cineastul Ridley Scott și editorul de film Joe Walker au luat pe umerii lor sarcina de a realiza filmul. Timp de 7 luni au selectat înregistrări și au căutat o formulă narativă coerentă pentru documentar. Într-un final au realizat un film de 95 de minute care surpinde o zi din viața omenirii. Documentarul surprinde o naștere, o cerere în căsătorie, o cununie civilă, un accident, ritualuri ale diferitelor triburi și multe activitări pe care oamenii de pe Pământ le-au desfășurat pe 24 iulie 2010. Imaginile sunt filmate atât în marile metropole ale lumii, cât și în triburile sărace ale Africii sau în cartierele mărginașe ale unor orașe.

Aspectul cel mai important al acestui film este faptul că a fost realizat cu ajutorul oamenilor simpli, neprofesioniști în mânuirea camerei de luat vederi, dar care s-au mobilizat și și-au exprimat dorința de a împărtăși lumii un moment fericit sau trist de pe 24 iulie 2010.

În istorie au mai existat două tentative de strângere de conținut video cu și de la oameni obișnuiți. Prima a fost în 1937 când Humfrey Jennings a demarat mișcarea britanică Observarea Maselor. Atunci artiștii au început să filmeze viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți. A doua tentativă a avut loc în 1990, moment în care câțiva artiști internaționali au decis să strângă înregistrări video de la oameni pentru a produce opere de artă.

Potrivit site-ului Rotten Tomatoes documentarul a primit nota 7,1 din partea criticilor și a utilizatorilor site-ului care au lăsat câte un comentariu și au evaluat filmul.

Dacă nu ai vizionat încă filmul, îl găsești gratuit pe Youtube.

Ai donat pentru Wikipedia?

Cel puțin o dată pe săptămână, navigând pe Internet, v-ați lovit de conținutul de pe Wikipedia. După cum sper că ați observat, pe paginile Wikipedia nu există niciun fel de publicitate. Nu v-ați întrebat din ce trăiesc angajații enciclopediei virtuale? Firma și-a revendicat titlul de organizație non-profit ce-și câștigă veniturile din donațiile utilizatorilor. La sfârșitul fiecărui an, Jimmy Wales, fondatorul proiectului enciclopedic, lansează câte un apel virtual prin care îi invită pe cei cu dare de mână să doneze. Banii strânși din donații  sunt folosiți pentru funcționarea și dezvoltarea platformei în anul ce urmează, dar sunt împărțiți și între cei 95 de angajați ai organizației.

Wales spune că „Dacă fiecare persoană care citește acest mesaj ar dona 5 dolari, nu ar mai fi nevoie decât de o singură zi pe an pe care să o dedicăm strângerii de fonduri. Dar nu toată lumea poate dona. Și asta nu e o problemă. În fiecare an, îndeajuns de mulți oameni decid să doneze”.  Până acum s-a înregistrat o donație consistentă din partea lui Sergey Brin, cofondatorul Google, și a soției sale. Cei doi soți au dăruit enciclopediei jumătate de milion de dolari.

Nici noi românii, în calitate de utilizatoi ai Wikipediei, nu au scăpat invitației de a ne alătura campaniei de strângere de fonduri. Odată ce folosim conținutul enciclopediei se cuvine să ne și îngrijim de menținerea circulației libere a informațiilor pe Internet. Cea mai mică sumă pe care o putem dona este de 20 RON, transferul banilor în contul companiei realizându-se prin bancă sau prin cardul de credit.

Potrivit site-ului business24.ro, anul trecut Wikipedia a primit din partea companiei Google două milioane de dolari. În acest mod, Google a devenit unul din ce mai importanți donatori, alături de Pierre Omidyar, fondatorul site-ului de licitații online eBay, ce a donat în 2009 două milioane de euro și fundația filantropică Alfred P. Sloan (trei milioane de dolari în 2008).

Cât de credibil este conținutul de pe Wikipedia?

Când ai de căutat informații despre un artist, despre o teorie, despre un model al comunicării sau despre o anumită specie de animal, dai un search pe Google și descoperi că primul site ce furnizează informațiile căutate este Wikipedia. Acest proiect enciclopedic a fost dezvoltat în 2001 de către Jimmy Wales, care a gândit acest site „ca o lume în care fiecare om de pe pământ va avea acces gratuit la toate cunoștințele umanității”.  Pe scurt, fondatorul și-a propus să adune toate cunoștințele acestei omeniri și să le publice gratuit pe Internet, astfel încât toți oamenii să aibă acces la ele.

Un punct slab al  bazei de informații este că aceste cunoștințe de care Wales vorbea pot fi furnizate de către persoane nespecializate, neinstruite și în acest mod articolele postate pot fi neprofesioniste și pot conține greșeli (nu numai gramaticale, ci și de conținut). Faptul că în articolele de pe Wikipedia se găsesc greșeli o demonstreză un studiu realizat de revista Nature în 2005. Aceștia au realizat o comparație între Enciclopedia Britannica și Wikipedia. Au extras câte 42 de texte științifice și le-au dat spre analizare unor experți care nu cunoșteau sursa lor. Rezultatele studiului au demonstrat că un articol de pe Wikipedia conținea 4 erori, iar unul din Britannica 3.

Fondatorii proiectului au implementat 2 modalități prin care încearcă să înlăture scepticismul cititorilor. Ei au cerut ca textele ce urmează a fi postate să aibă și o bibliografie, notele de subsol dând un plus de credibilitate informațiilor. De asemenea, a fost creată și o secțiune a discuțiilor pentru fiecare articol. Dacă un voluntar ce scrie permanent descoperă că textul postat de un coleg conține greșeli,  el atrage atenția asupra erorilor în secțiunea de discuții, aducând și argumente pertinente. Dacă persoana în cauză continuă să publice informații neverificate, aceasta riscă să- și piardă contul. Doar că în mai puțin de 1 minut își poate crea altul, sub un alt pseudonim.

Pentru a posta pe Wikipedia e suficient să-și faci un cont cu un user name și o parolă. Nu e nevoie să te loghezi cu numele tău; poți folosi un pseudonim, astfel nu ești atât de ușor de identificat și poți minți în ceea ce privește pregătirea pe care o ai. Există și un precedent în acest caz: în 2007 un colaborator al Wikipediei, care afirma că este un profesor universitar, era de fapt un tânăr de 25 de ani, fără Bacalaureat.

În concluzie, enciclopedia online se bucură de o mare popularitate în rândul oamenilor. Wikipedia conține peste 18 milioane de articole scrise în 269 de limbi, dintre care 158.000 sunt în limba română. În România proiectul a apărut în 2003, când Bogdan Stăncescu (Gutza- numele său de utilizator) a început să traducă interfața din limba engleză. El a  cerut ajutorul universităților și unor profesori, însă până la urmă, a reușit să implementeze proiectul românesc cu ajutorul câtorva tineri.

Potrivit site-ului trafficestimate.com, în luna octombrie  1.159.426.562 de utilizatori au accesat Wikipedia.

Surse:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/jimmy-wales-a-visat-enciclopedii-lumea-i-a-dat-wikipedia-931032.html

http://media.businesslive.ro/10-ani-cu-wikipedia/ (Imagine)

Veni, Vidi, Wiki

Serviciile wiki sunt sursa noastră de oxigen virtual. De ceva vreme am renunțat să mai colindăm printre rafturile prăfuite  ale bibliotecilor. Acum ne plimbăm printre paginile site-urilor în căutarea informațiilor știind sigur că oricum le vom găsi chiar și în spatele unui link necunoscut. Internetul e locul spre care ne întoarcem de fiecare dată și care nu ne dezamăgește niciodată pentru că deține un întreg arsenal de informații: de la biografii și recenzii de cărți, la articole științifice despre  exploziile solare sau alte fenomene, toate scrise într-o manieră ușor descifrabilă până și de cel mai ignorant utilizator.

Aplicația wiki permite utilizatorilor de Internet să adauge conținut, încurajând astfel voluntariatul. Conținutul postat poate fi modificat, șters sau corectat de o altă persoană.

Etimologic vorbind, acest termen provine din expresia hawaiană „wiki wiki” care se traduce prin rapid sau informal. Primul wiki a fost creat în 1995 pentru Biblioteca de modele Portland (Portland Pattern Repository), comunitate interesată de domeniul „tiparelor” software.

Wikimedia și proiectele sale

Astăzi cele mai cunoscute servicii wiki sunt furnizate de Fundația Wikimedia. Aceasta este o organizație nonprofit ce are ca scop principal dezvoltarea și distribuirea gratuită a unui conținut multilingvistic pe Internet. Organizația își are sediul în Florida, SUA, și este condusă de Jimmy (Jimbo) Wales, omul care a inventat Wikipedia. Acum această fundație are în subordine 11 proiecte wiki. Iată care sunt acestea și ce funcții îndeplinesc:

  1. Wikipedia a fost lansată pe 15 ianuarie 2001 și este o enciclopedie cu peste 10 milioane de articole scrise în 264 de limbi.
  2. Meta- Wiki a  fost creat pe 9 noiembrie 2001 și este un site dedicat proiectelor Fundației Wikimedia.
  3. Wiktionary- 12 decembrie 2002- este un dicționar multilingv ce își propune să faciliteze procesul de învățare a unei limbi.
  4. Wikibooks- 10 iulie 2003- este o bibliotecă liberă ce conține cărți cu texte și materiale didactice gratuite.
  5. Wikiquote- 10 iulie  2003- este un site dedicat citatelor.
  6. Wikisource- 14 noiembrie 2003- cuprinde opere literare ale scriitorilor și traduceri fără copy- right.
  7. Wikimedia Commons- 7 septembrie 2004- înglobează imagini, clipuri video și diverse sunete.
  8. Wikispecies- 13 septembrie 2004- este un catalog cu specii ale tuturor formelor de viață de pe Pământ.
  9. Wikinews- 3 decembrie 2004- are rolul unei agenții de știri.
  10. Wikimedia Incubator- 2 iunie 2006- este un proiect pentru testarea noilor limbi pentru proiecte ce există deja.
  11. Wikiversity- 15 august 2006- conține documente și materiale pedagogice.

Toate aceste proiecte supraviețuiesc datorită utilizatorilor ce postează  informații și se preocupă de dezvoltarea acestor platforme. Florence Devouard- președintele Fundației Wikimedia din 2006 până în 2008, spunea: „Cu toții suntem specializați într-un anumit domeniu. Nimeni nu știe totul, dar fiecare din noi știe câte ceva.”, proiectele Fundației Wikimedia conducându-se după acest principiu al împărtășirii cunoștințelor utilizatorilor către mesele largi.

 

Surse text:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Wiki

http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikimedia

Surse foto:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Wikimedia_logo_family_complete.svg

https://www.mentalfloss.com/store/Veni-Vidi-Wiki-T-shirt/#.TsAev1bDWtQ

Blogger sau jurnalist modern?

Spațiul virtual s-a tranformat într-un depozit de gânduri și păreri grupate în blogurile utilizatorilor. Pe internet poți să-ți dai frâu liber imaginației, poți să povestești ce ți se întâmplă, poți să scrii orice fără să trebuiască să respecți vreo regulă. În momentul de față există peste 3 milioane de bloguri active, unele dintre ele având chiar cititori fideli. Dacă totuși aceste bloguri au un public care citește postările, atunci ne putem înbreba în ce manieră bloggeri (serioși) se confundă cu jurnaliștii moderni?

Pentru început, bloggerii, la fel ca jurnaliștii, lucrează cu informații, le comunică într-o formă publică și sunt validați de către un public.

Nu doar jurnaliștii se documenteaza, ci și bloggerii. Această documentare o putem traduce prin “știe despre ce vorbește”. În cazul în care are dubii cu privire la un anumit subiect, caută să afle cât mai multe lucruri, și după ce și-a clarificat dubiile poate scrie și poate să-și dea cu părerea despre subiectul în cauză. Cel puțin așa face un blogger cu simțul răspunderii și care e interesat de părerea pe care publicul și-o formează despre el.

Spre deosebire de jurnalistul care redă informațiile după politica editorială a instituției pentru care lucrează, bloggerul își creează propriul set de reguli. Articolele bloggerului nu pot fi cenzurate sau refuzate de vreun redactor, pentru ca el însuși este editorul și redactorul său. Mai mult decât atât, chiar și jurnaliștii au bloguri și dacă un material le este refuzat de publicație, din diferite motive, ei pot să-l posteze pe pagina personală.

Libertatea de expresie a unui blogger nu este îngrădită de nimeni și nimic. Încă nu s-a inventat un CNA al Internetului. De multe ori acesta difuzează informații foarte importante pentru anumiți actori ai societății. Spre exemplu politicienii vor acorda o mai mare credibilitate unui blogger care arată cu degetul greșelile oamenilor politici, decât unui jurnalist care scrie la o anumita publicație ce are scopul de a-i denigra partidul politic.

Bloggerul are o viteză mult mai mare de publicare a materialelor sale, deoarece având la îndemână un telefon sau un laptop conectat la Internet poate să furnizeze informații în timp ce se întoarce de la evenimentul la care tocmai a participat. Posesorii de bloguri au la îndemână o mare disponibilitate tehnologică și pot să publice poze, filme linkuri către alte bloguri, dar și publicitate. Se întâmplă uneori ca tocmai acele poze, filme sau texte apărute pe un blog să fie surse de inspirație pentru jurnaliști.

Să nu uităm că un blog documentat este un blog citit. Ceea ce înseamnă că bloggerul are publicul său fidel pentru care scrie, altfel și-ar ține un jurnal ascuns într-un sertar. Primește feedback în timp real și poate răspunde rapid acuzațiilor sau comentariilor.

Iar mai ales pe timp de criză, blogul este un canal eficient.

În final, pentru a clarifica într-o anumită măsura dilema din titlu, voi atragea atenția asupra unor diferențe dintre un blogger și un jurnalist. Cel dintâi nu lucrează într-o redacție, nu știe ce înseamnă presiunea timpului pentru că ziarul urmează să fie trimis la tipar sau că jurnalul e pe punctul de a începe, nu are legitimație de presă și cu greu își câștigă notorietatea. În plus, bloggingul este o doar pasiune, pe când jurnalismul este un domeniu de activitate care se îmbină cu pasiunea și dăruire.

Arborele genealogic al Web 2.0

Înainte de a vorbi despre Web 2.0 trebuie să trecem în revistă câteva caracteristici ale strămoșilor săi Web 1.0 și Web 1.5. Trecerea de la aceste forme spre Web 2.0 a fost puțin sesizabilă, însă nu era posibilă dacă nu ar fi existat aceste forme. NOTA BENE! Dacă nu ar fi existat Internetul astăzi nu am mai fi vorbit nici despre web, nici de conținut online.

Web 1.0 a apărut la începutul anilor `90 când pe Web au început să fie postate cantități uriașe de informații. Atunci au început să se dezvolte comunitățile online preocupate de colaborări din domeniul învățământului și al cercetării științifice. Capacitățile tehnice erau, însă, mărginite, iar utilizatorilor le era destul de greu să furnizeze sau să modifice un conținut.

Câțiva ani mai târziu, ziariștii au început să publice pe pagini web știri și informații. Aceasta este perioada web 1.5, care a avut ca punct slab faptul că informațiile circulau unidirecțional, de la Emițător la Receptor, neexistând un răspuns din partea destinatorilor mesajelor.

Conceptul de Web 2.0 a văzut lumina zilei în 2005, iar cea mai importantă caracteristică a sa este participarea activă a utilizatorilor. Oamenii, mai mult sau mai puțin instruiți, au luat în propriile mâini frâiele Internetului și au început să furnizeze conținut pe web (de date, video sau audio), să interacționeze cu ceilalți utilizatori, informația intrând într-un proces de socializare. Blogurile, serviciile Wiki, site-urile de socializare (My Space, Hi5, LinkeIn), site-urile ce distribuie conținut video (Youtube) sau de imagini (Flickr) au luat cu asalt Web-ul și l-au transformat într-o Agora mondială informațională.

Această noua tehnologie (Web 2.0) aduce, pe de o parte, avantaje (costuri mici, acces rapid și simplu la informații, conținut digital partajat), iar pe de altă parte se confruntă cu unele întrebări: Cât de adevărat și relevant este conținutul publicat? Deși conținutul se adresează oricui, ar putea să nu ajungă la nimeni? După ce principii etice se ghidează distribuitorii de conținut?

Despre caracteristicile și componentele Web 2.0, despre formele ce l-au urmat și despre corporațiile care au implementat această tehnologie serviciilor din subordine urmează să discutăm în zilele următoare. Până atunci, să aveți spor la difuzat conținut de calitate pe Internet.