//
arhive

Irina Gociman

Irina Gociman has written 5 posts for Tehnici mediatice

Cum mai stati cu cenzura?

 doar o ilustratie

Cand auzim de cenzura ne gandim aproape instantaneu la presa scrisa si vorbita. Mai pe urma ne vine in minte acea perioada nu tocmai fericita a regimului dictatorial in Romania. Nu vrem sa ne gandim ca  mass-media s-ar mai putea confrunta cu cenzura si “in zilele noastre”.

Cenzura doar in print?

Si totusi din raportul care evalueaza nivelul libertatii presei in 196 de tari, publicat în urmă cu cateva luni de site-ul Newseum, constatam că Romania se găseşte undeva la categoria „partial libera” ocupand un „onorabil” loc 88. De pe www.realitatea.net unde este este citat acest studiu, mai citim ca in privinta libertatii mediei stam mai prost decat Botswana, Namibia, Timorul de Est, Ghana, Mongolia, India si Papua Noua Guinee.

Ne cenzureaza CNA-ul?

Ne cenzureaza CNA-ul?

 

Daca jurnalistul este ingradit si nu  i se acorde posibilitatea sa scrie liber  vom spune fara doar si poate ca acest lucru se datoreaza  trusturilor media. Ramane deci sa ne refugiem in buncarul din on-line. Pentru ca este locul unde iti poti exprima liber opiniile, iar anonimatul iti este garantat. Insasi definitia din DEX a cenzurii exclude posibilitatea ca statul sa intervina in comunicarea mediata de internet.

CENZÚRA, cenzuri, s. f. Control exercitat de statul capitalist asupra publicatiilor si tipariturilor, spectacolelor, emisiunilor si, in timp de razboi, asupra corespondentei trimise prin postă pentru a impiedica propagarea ideilor inaintate si a informatiilor reale; organ de stat care exercita acest control

Observam ca aceasta stare a lucrurilor se schimba de ceva vreme. Jimmy Wales, parintele Wikipediei declara pentru BBC ca “mai mult de 40 de tari de pe mapamond practica cenzura, „filtrand” anumite pagini de pe Internet, atunci cand nu blocheaza website-urile cu totul”.

Libertatea si anonimatul lui WWW?

Cenzura pe internet?China impreuna cu alte state care au ca politica cenzurarea informatiei care ajunge la public, nu se limiteaza la cotrolul asupra continutului din presa scrisa si vorbita, ci si-a extins autoritatea si asupra on-line-ului.

Inca de la inceputuri, cand lumea  digitala lua fiinta, organele oficiale obisnuiau sa-i sechestreze pe „dizidentii de pe net” cum erau ei numiti. Pe langa trimiterea acestor  „ciberdisidenti” in spatele gratiilor mii de site-uri sunt inchise ori suspendate in fiecare an in tari in care libertatea cuvantului este sub atenta supraveghere. “Cenzura cea mai puternica a avut loc inainte si in timpul celui de-al 17-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, cand 2.500 de site-uri, bloguri si forumuri au fost interzise in cateva saptamani” spunea  RSF citat de www.ziare.com . Pe 7 noiembrie a.c. www.business24.ro scria despre hotararea marilor companii IT din China de a cenzura cu mai mare strictete continutul de pe internet. Potrivit Financial Times, companiile deinternet „au decis” ca “trebuie sa isi intareasca autocontrolul si autodisciplina”.

Am putea spune in acest context ca informatiile sunt „filtrate” si pe alte considerente decat cele studiate in jurnalism, unei mase mari de utilizatori de internet (numai in China aproximativ 500 de milioane).

Cat de sangeroasa poate fi meseria de jurnalist ?

jurnalism de razboi

sursa: UrukNet


„Desi trecerea in alt mileniu a fost insotita de un enorm progres tehnologic, daca vorbim despre uciderea deliberata a unor jurnalisti numai pentru ca isi fac meseria, suntem inca niste barbari” sesiza Anthony Mills, autorul raportului publicat de Institutul International al Presei (IPI) si citat de pagina de media.ro.

An dupa an din rapoartele întocmite de Institutul Internațional al Presei (IPI), Comitetului pentru Protectia Jurnalistilor (CPJ), Press Emblem Campaign (PEC), Federatia Internationala a Jurnalistilor (FIJ) sau Institutul International pentru Siguranta (INSI) reiese faptul ca numarul jurnalistilor ucisi in lume se afla intr-o continua crestere. De fiecare dată teatrele de operatiuni unde jurnalistii cad victimele se schimba, ca si amploarea acestui bilant ingrijorator.

Nu au fost contorizate datele pentru anul in curs, dar in primele 9 luni ale lui 2010 numarul jurnalistilor ucisi crescuse cu 25%, inregistrandu-se 90 de victime. In 2009 presa era in doliu cu 121 de jurnalisti ucisi. Doar intr-un singur atac, cel asupra convoiului electoral din provincia filipineza Maguindanao, murisera 31 de jurnalisti. “10 jurnalisti au fost ucisi, in medie, in fiecare luna de grupuri inarmate, guverne si atacuri teroriste. Altii au fost rapiti sau exilati si redusi la tacere” declarat Blaise Lempen secretarul general al organizatiei Press Emblem Campaign citat www.ziare.com . Acesta era si motivul pentru care a mai fost numit 2009, “cel mai sangeros an din ultimul deceniu pentru jurnalisti”.

“În cinci ani, cel puţin 529 jurnalişti au plătit cu viaţa pentru slujba lor, potrivit PEC” scrie si Evenimentul Zilei. Regiuni de conflict in care jurnalistii au cazut victime sunt: Egiptul cu manifestarile impotriva regimului Hosni Mubarak, Libia, Irakul, granita dintre Pakistan si Afganistan, Iranul dar si Mexicul cu bandele sale de traficanti de droguri; atentatele teroriste din Somalia, Filipine, Indonesia, Nepal, Nigeria si Colombia.

“Este stupefiant faptul ca guvernul continua sa trimita asasini si politisti in civil pentru a-i ataca pe jurnalisti si a face una cu pamantul birourile mass-media” observa Mohamed Abdel Dayem, coordonator al CPJ pentru Orientul Mijlociu si Africa de Nord.

anna politovakaya

sursa: aftermathnews

Si daca ti se pare stupefiant acest lucru, cum am putea califica politica ruseasca in abordarea conflictului din Caucaz si nu numai. Cel putin odata pe an mai apare cate o stire cu un jurnalist ucis sau daca nu,  mort „in conditii cirsumspecte”. Ultimul este cazul este cel al lui Anatoly Bitkov, redactor sef al postului de televiziune  Kolyma Plus. In 2008 un alt jurnalist de opozitie, Magomed Evloviev, a fost impuscat in cap in timp ce era excortat spre sectia de politie, fiind arestat. Cele mai multe reactii a starnit moartea jurnalistei de investigatie, Anna Politkovskaya, critic vehement a lui Putin si a regimului de la Kremlin. Jurnalista a fost gasita impuscata intr-un liftul din blocul in care locuia, in anul 2006. Anchetele acestor morti sau atentate raman neilucidate pana in ziua de astazi. Nu sunt de nici un ajutor luarile de pozitie ale UE, care intr-un comunicat citat de AFP, “reitereaza importanta pe care o acorda libertatii presei si subliniaza ingrijorarea legata de reaparitia violentelor in Caucazul de Nord”.

Parafrazandu-l pe A. Mills pot afirma că avem in fata o noua tendinta, aceea de agresare a jurnalistilor care-si desfasoara activitatea in zonele de conflict. Ca urmare a acestui „trend” vom putea observa la un moment dat o acoperirea mediatica tot mai slaba a acestor evenimente. Nu va pieri jurnalistul de razboi si nici cel de investigatie, dar vor fi meserii tot mai expuse pericolului. Incercarile de reglementare sau cu alte cuvinte „efortul de a reduce numarul victimelor” nu se soldeaza cu nici un rezultat vadit. Politica statelor aflat in toiul unor conflicte armate nu faciliteaza in faptprotejarea corespondentilor de razboi, ci recurg la aplicarea de batai, intimidari sau arestari a acestora.

Undeva in lume doi jurnalisti au murit saptamana trecuta si alti doi urmeaza sa aiba aceasta soarta in aceasta saptamana …..

Cronica unei reciclari anuntate a printului

In urma cu ceva vreme Raymond Bobar, un cunoscut art-director din Romania, afirma potrivit Wall-Street ca “principala caracteristica a publicatiilor online este aceea de a furniza informatii in timp real, fara a acorda o atentie deosebita detaliilor de design, iar avantajul este, fara indoiala, costul redus pentru cititor, in timp ce printul este strans legat de existenta cinematica, fara de care revistele tiparite nu au sens”

Astazi este posibil ca criteriile stipulate mai sus sa nu se valideze. Tot asa cum intram in anul 2012 si publicatiile tiparite nu au disparut. Nu cred ca misiunea online-ului este aceea de a „ucide” printul, la fel cum printul nu are ca unic concurent internetul.

Baiatul cu ziarul

Baiatul cu ziarul

Bogdan Gheorghe isi punea intrebarea, pe Ghid Jurnalism.ro, De ce mori ziarele cand mor? Raspunsul nu era internetul, ci faptul ca nu stiu sa se „reinventeze”. Fiecare publicatie sau trust media are posibilitatea de a-si creiona propria linie de plutire. Poate fie sa opteze pentru strategia pro print sau de ce nu, pro online. In literatura de specialitate aceste concepte sunt numite „print first” respectiv „digital first”. Este necesar ca fiecare publicatie sa-si cunoasca profilul publicului careia i se adreseaza si sa-si gestioneze in mod inteligent interesele. Nu te poti astepta de la decizii pripite ca aceea de a varsa in editia online a ziaruluio tot continutul printului, sa dea roade pe termen lung.

Tine nu in ultimul rand de obisnuinta oamenilor de a-si lectura in fiecare dimineata ziarul. Din pacate in Romania aceasta obisnuinta a intrat in mentalul colectiv relativ tarziu, si se pare ca se pierde pe masura ce trece timpul.Ziarul o obisnuinta?

Unele publicatii cunoscute in lume incearca marea cu degetul incepand sa-si taxeze continutul pe online, pus candva “la liber”. Va fi dificil sa obisnuiesti publicul sa plateasca pentru informatia primita, daca in prealabil i-au oferit-o gratuit. Pentru a implementa totusi aceasta masura trebuie sa te bazezi pe un public fidelizat si un continut, eventual specializat, care sa ofere exclusivitati si analize proprii. Si totusi toata media traditionala ii poarta sambetele aceluei publicatii (neidentificate) care si-a postat prima continutul pe internet la indemana utilizatorilor.

Aticole de acelasi autor:

 

Importanta gatekeeping-ului

Unii pot crede ca jurnalismul se afla pe cale de disparitie si la orizont figureaza exclusiv online-ul. Mihai Coman isi punea la un moment dat problema unei lumi in care companiile, guvernul, candidatii politici sau organizatiile neguvernamentale ar livra singure informatiile catre public, prin intermediul internetului. Dar fara rolul de mediator al institutiilor media, ar fi sarcina fiecarui individ de a-si selecta si interpreta informatia pe care o considera necesara.

Cum se realizeaza gatekeeping-ul?

In procesul comunicarii dintre mass-media si public exista mai multe etape decat cele de receptare, prelucrare si livrare a informatiilor. O functie de o importanta deosebita este  aceea de filtrare a mesajelor care ajung „pe diferitele surse”.

Prin „Gatekeeping” intelegem procesul de controlare a fluxului de informatii care circulă în interiorul canalelor de comunicare. Funcţia de control este asigurată de gatekeepers localizati in puncte strategice, numite si porti. In cazul de fata, jurnalistii sunt cei care selecteaza, ierarhizeaza si transmit mai departe spre avizul editorului acele „fapte de presa” pe care le considera de interes public. Mai departe este responsabilitatea editorului de a „lăsa să treacă” doar acele  evenimente transformate in stiri care ar corespunde profilul publicatiei. Pe langa acest criteriu se mai adauga: politica editoriala, profilul audientei, spatiul disponibil sau costurile de productie.

Gatekeeping

In acest fel exista in permanenta un supervizor care nu permite ca „informatiile neverificate” sa ajunga la audienta. Din partea publicului presa primeste un feedback care  poate fi ilustrat prin simplul act de cumparare a unui abonament la o publicatie sau urmarirea unui buletin de stiri la radio ori TV. Intr-o oarecare masura publicul poate poate face si el parte din procesul de gatekeeping, prin obisnuinta sa de a selecta doar acele stiri care-l intereseaza.

In functie de calitatea gatekeeping-ului practicat, un trust media isi poate fideliza sau nu publicul. Critici li s-au adus in special mijloacelor de comunicare online care nu aveau un sistem de verificare, analizare, si sortare pus bine la punct. Permanenta actualizare a evenimentelor avea si puncte slabe.

 

 

 

 

 

 

O tara a contrastelor cu mass-media adaptata ?

Dezvoltarea diferitelor surse de informare, a online-ului si aparitia continutului generat de utilizatori a avut parte de o receptare pozitiva in ceea ce priveste diversitatea informationala si cea de opinie. Era digitala a facilitat prin interactivitatea sau multimedialitatea sa crearea unei alte dimensiuni a spatiului public. Ne-ar placea sa folosim dispozitive digitale, platforme mobile si tot ce mai presupune gadget, dar asta nu inseamna ca de maine nu vom mai cumpara “Click” sau “Cancan” (ori pe amandoua). Ne vom uita la reportajele “Romania te iubesc” si ne vom mira cum unii oameni pot locui in catunele presarate pe crestele Carpatilor, fara cablu, internet prin wireless si semnal radio.

O era multimedia?

Odata cu impactul televiziunii asupra publicului, specialistii din media ajunsesera la concluzia ca cea mai eficienta forma de  comunicarea era aceea care  apela in mod simultan la auz si la vaz. Ea imbina mesaje verbale cu cele non-verbale, muzicale si vizuale. De atunci se preconiza o moarte sigura dar agonizanta a presei scrise si a radioului. Se pare ca odata cu trecerea timpului, acestea din urma s-au adaptat la noile cerinte ale publicului. Astazi vorbim despre Agenda Digitala, radio-uri online si ziare care nu mai apar in format tiparit. In schimb, trecerea spre noi reglementari in ceea ce priveste procesul de „digitalizare” a fost amanata pana in 2015, „picand la BAC-ul europenilor” anul acesta.

In concluzie, mai noi sau mai prafuite, mijloacele de informare in masa isi asuma diferite roluri. Toate informeaza sau ofera divertisment, dar fiecare selecteaza din miile de evenimente doar acela pe care le vede transformate in „stiri”, si le trateaza in stilul propriu publicatiei sau trustului media din care face parte. Dar despre aceasta functie de „filtrare„ a informatie vom mai vorbi si in cele ce urmeaza.