//
arhive

palexandra15

palexandra15 has written 7 posts for Tehnici mediatice

Cum a schimbat media tradiţionale, comunicarea?

Forme de comunicare

Comunicarea s-a raportat întotdeauna la diverse noţiuni de definire: informare, informaţie, existenţă, comunitate, media, etc. Din corelarea acestor noţiuni (şi nu numai) cu contextele în care ele apar, au rezultat mereu felurite situaţii şi instanţe de comunicare pe care le folosim, mai mult sau mai puţin.
Comunicarea este principalul proces care stă la baza (dezvoltării) mass mediei. Jurnaliştii nu pot transmite o informaţie, de orice fel ar fi ea, fără să comunice în vreun fel. Şi nu este vorba doar despre ei. Omul, în general, are comunicarea în sânge (“Orice am face, nu putem să nu comunicăm ” – Paul Watzlawick).
Comunicarea tradiţională, care implică informaţiile transmise prin presa scrisă (prinţ), radio şi televiziune, are, în zilele prezente, un rival care le poate cuprinde în întregime: Internetul. O astfel de apariţie a schimbat într-un fel sau altul, în cel puţin ultimii 20 de ani, viziunea indivizilor despre ceea ce înseamnă comunicare. Întrebarea care stă la baza acestei afirmaţii, se referă la cât de mult schimbaseră înainte formele media tradiţionale, comunicarea? Apariţia radioului şi a televizorului au contribuit într-o cantitate nu de neglijat la îmbogăţirea informaţională a individului din epoca respectivă. Între a citi o informaţie şi a o auzi sau a o vedea există diferenţe de percepere şi astăzi: un lucru este să citeşti un text şi să vezi o poză statică, alta e să auzi o persoană care o rosteşte şi alta e să şi vezi persoana în cauză.
Imaginea are, în general, un impact mult mai puternic asupra consumatorului de informaţie, decât un text. În concordanţă cu expresia “O imagine face cât o mie de cuvinte”, reprezentanţii mass-media, în general, au tendinţa de a spune mai multe prin imagini decât prin cuvinte. Acesta este un lucru demn de luat în considerare, dar nu esenţial. Se întâmplă deseori ca o fotografie să nu explice totul, iar atunci cuvintele îşi au rostul propriu. Din altă perspectivă, comunicarea poate fi interactivă. Ex.: “Scrisori de la cititori”. Aceste aspecte sunt valabile în presa scrisă.
Radioul a fost şi este o formă media la care individul raportează acţiunea de a asculta muzica. Implicit, pentru că nu doar în acest scop este util, radioul devine un mod de a îmbina utilul cu plăcutul: astfel, pe de o parte se ascultă muzică, iar pe de altă parte, are loc o informare, voită sau nu, dar la fel de utilă, în ultimă instanţă. De asemenea, comunicarea poate fi interactivă: pot exista “phone-in-uri”, în funcţie de emisiunea în cauză, sau alte astfel de metode de captare a ascultătorului.
Televiziunea este cea mai dezvoltată dintre cele trei forme media tradiţionale oferind o gamă largă de metode de informare. Este vorba despre a vedea o informaţie prezentată, despre a o auzi şi despre a intra în contact direct cu aceasta sub diferite forme (aici, prin extensie, ar intra în joc şi Internetul). Indivizii, în genere, preferă televizorul, ca formă tradiţională de informare, pentru că acolo, practic, se pot bucura de întreg “pachetul informaţional”.
De la apariţie şi până în prezent, media tradiţionale au adus un aport remarcabil în schimbarea modului de comunicare dintre indivizi. Acum se poate trimite o reclamaţie la o redacţie de ziar, se poate suna pentru a da o dedicaţie la radio sau poţi intra în direct la una din emisiunile televizate. Prin scrisori nimeni nu mai comunică, de demult.

Medalia de aur, ziarelor de scandal (?)

Auzim mai mereu, in ultima vreme, de deprofesionalizare(a) jurnalistica, notiune bazata pe lipsa de implicare a jurnalistilor in munca pe care ar trebui sa o depuna in vederea obtinerii unor informatii utile publicului, lipsa care se soldeaza, totusi, cu o semnatura personala la finalul articolului, materialului, etc. Informatii facute publice nu mai trec prin filtrul propriu, ci sunt preluate direct de pe Agentii sau din comunicatele de presa. Munca de teren a ajuns doar o amintire si va deveni, eventual, un mod de a face miscare dupa o perioada de hibernare, dar nimic mai mult.

Lideri de piata (sau nu?)

Diferenta dintre ziarele recunoscute drept “de calitate” si ziarele de scandal, respectiv tabloidele, este aceea ca cele din urma au ajuns sa aiba o mai buna documentare si sa produca o informatie mult mai utila decat ziarele “serioase”. Pentru ca nu au concurenta, pentru ca un scandal dintr-un tabloid nu va fi vanat de un jurnalist al Romaniei Libere si pentru ca audienta este principalul factor de decizie in ceea ce priveste “calitatea”, se va ajunge ca jurnalistul ziarului de scandal sa fie considerat bun in meseria sa, comparativ cu reprezentantii ziarelor “de calitate”; bineinteles ca facem referire la modul de documentare si la cum sunt prelucrate informatiile, nicidecum la calitatea subiectelor.
Criza, este, de asemenea, un factor care aduce ziarele de scandal in prim plan: acestea au tirajele crescute datorita pretului pe care il au in comparatie cu celelalte publicatii, lumea fiind nevoita, datorita scaderii salariilor, pensiilor si a altor forme de venit, sa cumpere produsele care au ramas la cel mai accesibil pret. Ulterior, populatia realizeaza ca informatiile oferite de catre acestea sunt mult mai lejere decat problemele legate de politicieni, de cat de greu le este romanilor sau de cat de multe crime s-au petrecut anul acesta in comparatie aceeasi perioada a anului trecut.
Imagistica ziarelor de scandal reprezinta, de fapt, sarea si piperul succesului reprezentantilor. Populatia nu retine mult scris (ba s-ar spune ca, mai degraba, retine din ceea ce aude decat din ceea ce vede “literalizat”) caci memoria vizuala imagistica e mult mai pregnanta. O imagine, face, intr-adevar, cat o mie de cuvinte, iar dintre un ziar in care primeaza un titlu senzational si unul in care o imagine ce acopera aproape intreaga pagina taie rasuflarea, titlul ar fi citit dupa ce imaginea ar fi in detaliu analizata.
Lumea cere. Presa ofera. Lumea primeste. Presa este atacata. De catre cine? Tot de catre lumea care a cerut. Ne invartim intr-un cerc in care nu se observa nicio placuta de “EXIT” si in care nimeni nu isi asuma raspunderea pentru solicitari sau pentru rezultate, insa toti vor dreptate. Ziarele de scandal sunt criticate, renegate, improscate cu noroi si, totusi, potrivit cercetarilor, nu sunt departe de a deveni lideri de piata (general, vorbind). Subiecte vor exista mereu. Public receptiv? Ramane de vazut.

Sursa foto: http://www.reportervirtual.ro

Coliva de grau? Nu, de televiziune

Acum ceva timp, intr-un monolog despre mass media traditionale vs Internet, incercam sa ma conving ca televiziunea va fi singura parte a media care va face fata Internetului, datorita multitudinii de avantaje (fata de radio sau print) pe care le poate oferi consumatorului. Reusisem sa ma obisnuiesc cu ideea, insa, iata ca apar zvonuri, ici si colo, cum ca trebuie sa-mi pregatesc lingurita de unica folosinta pentru ca in mai putin de 5 ani voi fi servita cu coliva Micului Ecran.
Potrivit analistilor de la Credit Suisse, doar de 5 ani mai au tinerii nevoie pentru a se detasa complet de dorinta de plata a televiziunii prin satelit sau a serviciilor prin cablu. In fond, pentru ce sa plateasca o informatie televizata pe care o pot gasi mult mai eficient click-uind simplu un link bolduit sau google-ind un cuvant cheie? Aceasta pe de o parte. Pe de alta, de compatimit ar fi si agentiile de publicitate pentru care televiziunea era (si, inca este) “mana care le hraneste” si omega, cu siguranta.
“It’s free” a avut un impact atat de puternic asupra tinerilor, incat televizorul a ajuns un refugiu doar in cazul in care se defecteaza computerul sau Internetul isi vede de treaba lui aratandu-le “No connection”.

Realistic vorbind, accesul online nelimitat si nerestrictionat la informatie de orice tip nu numai ca a determinat scaderea cu mult a numarului celor care inca mai utilizeaza televizorul in scopuri diverse (din ce in ce mai putine) dar a si indus posibilitatea de a obtine orice facand nimic. De aceea majoritatea tinerilor prefera sa amane sau chiar sa renunte la alte activitati (esentiale) pentru a naviga in locul tuturor posibilitatilor, lucruri care nu s-ar intampla si in cazul televiziunii. Concluzia? Este evident ca televiziunea analizata ca parte a media traditionale a pierdut si pierde in continuare teren in fata noilor tehnologii si a noilor dispozitive de comunicare/transmitere a informatiei.
Astfel, ipotezele cercetatorilor arata ca in anul 2012 abonatii serviciilor TV vor fi cu 200.000 mai putini, luand in considerare ca din 1,8 milioane de familii formate anul trecut numai 16,9 % detin abonament TV prin cablu. Analizand aceste date exista clar posibilitatea ca in 5 ani televizoarele sa mai fie achizitionate doar ca obiecte de decor sau ca dovada a existentei lor anterioare, pentru cei mai mici.
Declar ca nu am achizitionat lingurita de unica folosinta si ca nu sunt pregatita sa mananc din coliva Micului Ecran (fac parte, probabil, din cei care vor ramane si peste 5 ani in numaratoarea analistilor, in sens pozitiv, in ceea ce priveste auditoriul TV). Dar cireasa de pe tortul Online-ului e a mea.

Jurnalismul de razboi si nedependenta de pericol

“Cand o sa ma fac mare vreau sa fiu pompier/politist/judecator/pilot de curse/excavatorist/actor/cantaret/”, ii aud mai mereu pe debutantii intr-ale vietii. Si lista poate continua. Eu, cand eram de-o schioapa, voiam sa am meseria de mama. Nu stiu cum m-am gandit ca pot castiga bani in acest mod, dar asta imi doream. Intre timp, mi-am dat seama ca nu stau foarte bine cu nervii si am amanat “intrarea in profesie”. Dar sunt mandra de autenticismul meu, pentru ca nu am mai auzit pe nimeni care sa vrea asta, la varsta respectiva. Tinerii se feresc, in general de meseria de “mame si tati”, dar totusi risca. Si de meseria de jurnalist de razboi. Dar totusi, risca de la o varsta mai inaintata. N-am vazut niciodata jurnalisti de razboi care sa aiba maxim 7 ani peste majorat. Si, pe buna dreptate, caci, pana la urma, cui nu-i place viata cand e tanar?

Dar exista si EI: EI, care au curaj, EI, al caror sange curge prin vene cu intermitente, pe campul de lupta, EI, care au riscul in sange, dar nu EI, dependenti de pericol. Adelin Petrisor, Catalin Radu Tanase, Cristina Liberis sau Radu Ciobotea sunt oameni care au castigat razboiul impotriva propriilor temeri pasind pe un pamant unde cuvantul de existenta caruia trebuiau sa uite era siguranta. Majoritatea indivizilor au o singura explicatie a faptelor lor: “dependenti de pericol”. Ei, bine, lucrurile nu stau chiar asa. Nu e ca si cum te-ai trezi dimineata cu o dorinta nebuna de a conduce la o viteza interzisa prin hartoapele din Romania, ti-e frica de Politie, dar totusi, risti. Este vorba despre autocontrol, despre un psihic bine pregatit si despre constientizare, mai ales. Ca ajungi acasa teafar este o iluzie formata din speranta ca tie “nu are cum sa ti se intample” paradox creat, in cazul in care aceasta idee s-ar asocia cu “dependenta de pericol”.

Din pacate, presa din Romania prea putin (mai) pune accent pe acest tip de jurnalism, pe trairile si sentimentele ce pornesc in si din aceasta forma de a pune in practica propria viata. Jurnalismul de razboi nu e pierdut. Valoarea sa este, insa, marginalizata, locul sau fiind luat de tabloidizarea puternica si de mondenitatile unei lumi inconjurate de razboi si de lupta pentru ceva. Acel “ceva” merita scos in evidenta.

Televizorul este singurul care mai ofera, din sarbatoare in sarbatoare, informatii legate de acest subiect, poate chiar reluate intr-o oarecare masura, prin analogii la situatii de demult uitate, prin remember-uri, doar pentru simplul fapt ca jurnalistii (re)cunoscuti pentru curajul de a-si risca vietile, apar pe sticla, practica forma de media televizata. De print, radio, nici nu poate fi vorba, din acest punct de vedere. Nu in ultimul timp. Ei nu intra pe teren minat.

M-am gandit mai bine: pana la urma, meseria de mama nu e atat de infricosatoare, nu emana atat pericol, iar daca ar fi sa calc pe o mina as respira linistita pentru ca ar fi de jucarie. Insa ce-o sa se intample in momentul in care copilul meu imi va spune, pe la varsta de 5 ani, ca a vazut el undeva o poza cu un nene si o pusca si ca asa se vede si el cand va deveni mare? O sa-I spun ca mi-era teama sa-i devin mama? Sau o sa-i recomand sa se mai gandeasca? Nu, va fi prea mic ca sa inteleaga. Iar pana va ajunge undeva la maxim sapte ani peste majorat, va fi jurnalist de razboi de mult timp, daca chiar asta va avea in plan. Nedependent de pericol? Ramane de vazut. Pana la urma, dependenta se formeaza.

Citim, auzim, vedem, navigam – cu ce pret?

“Veni vidi vici” spunea, candva, Iulius Cezar, referindu-se, fara indoiala, la victoria impotriva regelui Pharnaces al II-lea. Astazi, expresia poate fi utilizata in scopul evidentierii determinarii de a face un lucru si a perseverentei. Un jurnalist curios si-ar pune urmatoarea problema: in conditiile in care ma hotarasc sa patrund si sa-mi activez spiritul critic de observatie (“Veni, vidi”) intr-una din formele media, cu scopul de a-i ramane fidel, care sunt castigurile/cuceririle (“Vici”) pe care le-as putea obtine?

 De-a lungul timpului, efectele consumului de mass media s-au schimbat odata cu aparitia unor noi si noi metode de “a fi la curent”. Generalizand, se poate sustine ca toate tipurile media, intr-o forma sau alta, au informatia impachetata in asa masura incat cititorului, ascultatorului, telespectatorului respectiv internautului ii e imposibil sa se impotriveasca modelarii ce rezulta din fascinarea sa. Raportandu-ne la aceasta magie pe care mass media, in general, o emana prin multitudinea de fatete, se poate face referire la Teoria Glontului, a lui Melvin Defleur care, interpretata, ar putea arata astfel: “ Tragatorul (emitatorul) încarca glontul (mesajul) în pusca (canalul de comunicare) si trage (transmite) în tinta (receptorul) care cade (primeste mesajul si este afectat de el) sau ramâne în picioare (nu receptioneaza mesajul)”. Aceasta nereceptionare a mesajului ar putea fi tratata ca reprezentand, de fapt, neintelegerea a ceea ce s-a vrut a fi transmis. Aceasta este, insa, o alta abordare a problemei.

Unul, poate, din efectele principale ale implicarii mass mediei in viata individului ar fi acela referitor la acutizarea dorintei acestuia de a nu ramane exterior a ceea ce se intampla; apare ideea de neizolare, ba chiar de integrare in cercuri mai mult sau mai putin potrivite siesi. Presat si influentat de informatia si opiniile pe care le intalneste mai mereu in jurul sau, individul devine dependent de ideea de a sustine parerea majoritara si de a fi „in tandem” cu „cei care hotarasc”. In acest sens, dependenta „se manifesta” si pe o alta directie: bombardat cu informatie (care, uneori, difera intr-un grad ridicat – facand referire la aceeasi stire, spre exemplu) din partea tuturor celor cinci canale, individul incepe sa-si doreasca sa afle cat mai multe pentru a avea parte de exclusivitate in transmiterea mai departe a informatiilor si pentru a demonstra cat de informat este; de fapt, acesta preia toate informatiile pe care le citeste/aude/vede si, neverificandu-le, le transmite, in modul sau, unei alte mase de indivizi care, la randul lor, repeta procesul. Intervine aici si problema receptarii.

 Un alt aspect din care trebuie privita aceasta problema este legat de modul in care se primeste informatia precum si de riscul la care individul se supune receptand-o; o stire radio legata de moartea tragica a unui pieton nu va avea acelasi impact ca informatia oferita pe canalul TV, unde, implicit apar imagini si unde riscul de soc in ceea ce-l priveste pe telespectator, creste. La fel se intampla si in cazul presa scrisa – internet.

Se intampla deseori sa intoarcem o pagina de ziar in timp ce ascultam Matinalul de dimineata si aruncam un ochi la stirile din prime-time stand langa laptopul deschis: in aceste conditii, sa nu ne mai miram ca pretul informatiei primite, pe care-l platim, este prea mare; si nu este nicio referire la curentul electric.

Efect final

Internetul nu dauneaza. Internetul reinventeaza ( sau Cum sa nu spunem “Amin” mediei traditionale)

Ca un fir de par alb la 20 de ani. Asa apar mass-urile pe Messenger: “Da click pe www.radioimpactfm.ro si asculta cea mai buna muzica” sau “ Fii atent! Cea mai tare faza pe ” www.cancan.ro “ sau “ In seara asta, pe OTV, super emisiune, nu o rata, poate pierzi si reluarea!”.  Da, intr-adevar, Internetul le are pe toate, e atotcuprinzator, ar parea Tatal Mediei.

In functie de varsta, rostirea cuvantului Internet poate zgaria urechile cetatenilor sau, dimpotriva, poate mangaia (senzual sau nu), asta daca ne raportam la multitudinea de lucruri care pot fi infaptuite prin intermediul sau.

Trebuie sa fii ipocrit sa nu recunosti ca Internetul insumeaza toate cele trei tipuri de media traditionale in asa masura incat poti servi un 3 in 1 online linistit, intrucat poti beneficia, simultan, atat de TV online, presa scrisa online cat si Radio online, prin simpla deschidere a 3 Tab-uri. Totusi, acest aspect ( infricosator pentru media traditionale, in prima instanta) nu se compara, traditional vorbind, cu faptul de a intoarce o pagina simtind mirosul proaspat de ziar abia iesit de sub tipar, de a schimba volumul radio-ului de la sursa sau de a izbi telecomanda televizorului pentru ca PRO TV-ul se vede pixelat. Acestea sunt, probabil, motivele pentru care in 2010 peste 90% din conținutul televizat și peste 80% din cel audio a fost accesat prin intermediul canalelor traditionale dar nu negam faptul ca e posibil ca la acest aspect sa fi contribuit si lansarea unor noi servicii precum canale de filme sau sistemul high-definition care, in mod sigur, a contribuit la sporirea vanzarilor.

Chiar daca exista un echilibru in ceea ce priveste balanta Internet – Media Traditionale,potrivit unor studiirealizate la jumatatea anului trecut, ziarele si revistele sunt segmente ale media care palesc in fata online-ului, urmate fiind de radio si segmentul outdoor. Din acest punct de vedere, televiziunea ocupa un loc fruntas, nereprezentand un pericol pentru online asa cum si reciproca este valabila.

Internetul nu contribuie la sfarsitul “erei mediei traditionale” ci dimpotriva: este un intermediu prin care presa scrisa aduce siesi imbunatatiri. Optiunile de plata online pe care industria de print le-a pus la dispozitie, cititorilor, sunt o dovada clara a acestui aspect, chiar daca, faptul ca o oarecare publicatie ar putea fi disponibila in intregime online dar si gratuit ar putea conduce la ideea scaderii bruste a numarului de cititori a variantei tiparite. Intotdeauna se vor gasi tineri care sa ia BRAVO pentru a citi in timpul orelor, adulti care sa asculte EUROPA FM la casti sau taximetristi care sa se uite la mini-televizorul din masina de serviciu, in timpul programului.

Sunt suficiente motive pentru care Internetul nu trebuie considerat Lupul din “Societatea cu trei medii traditionale”, care le duce la pieire. El bate la usa acesteia; daca vreo parte a media ii raspunde, bucuros se ofera sa participe la reinventarea acesteia. Daca nu, ii e totuna: oricum, toate drumurile duc la el.

SURSA:

www.deloitte.com

Cata incredere se (mai) poate avea in media traditionale?

          Exista aproximativ 7 miliarde de oameni in intreg Universul, prin urmare, circa 7 miliarde de caractere. Fiecare dintre acestea, la un moment dat, in viata sa, a simtit nevoia sa stie, sa stie mai mult, mai mult decat celalalt, mai mult decat chiar se astepta sau simtea nevoia. Insa, treptat, odata cu avansarea in timp, a inceput sa se puna problema adevarului si a gradului de incredere pe care sursa care furnizeaza informatia o are sau, cel putin, ar trebui sa o aiba. Din acest motiv, copilul isi intreaba parintele “De ce?”, adolescentul cere explicatii parintilor cand afla ca nu e lasat sa faca ceea ce si-ar dori, sotul isi repede sotia prin intrebari presante dupa ce afla ca l-a inselat iar batranul bolnav Il acuza pe Dumnezeu prin intrebari retorice.

         In acelasi mod sunt “judecate” media traditionale, una din principalele modalitati de a fi la curent cu ceea ce vrem (sau nu) sa stim. Acest tip de media a devenit o “validare a zvonurilor”, o confirmare a unei fraze auzite intamplator, pentru ca e clar: ce nu se vede la televizor, nu se aude la radio sau nu se poate citi in ziar, e irelevant, ba chiar fals. Da, oamenii cred in informatiile oferite de media traditionale mai mult decat in informatia digitala. De ce? Pentru ca ce e vechi e intotdeauna mai bun, mai calitativ. Insa chiar e cazul sa acordam atata incredere acestui tip de media? In fond, stie vreunul dintre noi cine se ascunde cu adevarat in spatele informatiei oferite sau cine, ce urmareste, prin etalarea unei simple stiri? Raspunsul e, de departe, nu. Nu exista o analiza minutioasa a celor care isi spun “jurnalisti”. Publicului i se ofera; iar el accepta, nevociferand, necontestand, neluand in seama lipsa de gandire critica si decenta. Increderea pe care publicul o acorda unui anumit post TV,  a unuia radio, sau unui anumit ziar ramane intacta, atat timp cat informatiile oferite de catre respectiva parte media se pliaza pe gusturile respectivului tip de public.

         Asemanator stau lucrurile si in US, spre exemplu. Potrivit agentiilor de publicitate din US, 34% dintre acestea au afirmat ca spatiul digital este principalul mediu de comunicare, insa 35% sunt de parere ca televiziunea locala “detine” acest loc. Prin urmare, media traditionale acapareaza majoritatea publicului, din orice parte a lumii ar fi.

         Criza economica este un factor care face, totusi, diferenta intre cei fideli trusturilor alese si cei, sa le spunem, “realisti”: conform studiului Initiative, doar 20% dintre consumatori mai au incredere in media traditionale, pe langa 43% care au incredere in mediul online, 48% care iau in considerare opiniile specialistilor si 76% care au incredere doar in cei apropiati.

          Increderea se castiga, iar daca partile mediei traditionale au reusit sa castige increderea publicului tinta pe care il au in prezent si sa o si pastreze, inseamna ca informatia pe care acestea o transmit, au (avut) efectul scontat. Totusi, sa nu bagam mana in foc pentru media traditionale, cu certitudine; in caz de arsuri, tot noi vom suferi pagubele.