Jurnalismul de investigație, un gen pe cale de dispariție

Sursa: editorsweblog.org

Meseriile palpitante atrag publicul…la visat. Ne place să ascultăm, să citim sau să vizionăm filme în care cazurile sunt rezolvate meticulos. După doar o oră și jumătate în care ai mâncat zgomotos popcorn și ai ronțăit semințe, se pare că ți-ai găsit vocația. Visezi la cazuri de grad înalt, te pui în postura de detectiv particular și storci informații. Pare simplu, de fapt lucrurile stau exact invers. În spatele acelei vitrine frumos aranjată și strălucitoare, este o munca grea care are nevoie mai mult decât un regizor.

Regula verificării informațiilor nu se mai limitează la doar trei surse. Ai nevoie de mult mai mult pentru a putea ataca. O simplă opinie nu poate fi rezolvarea unui caz și nu este nici pe departe o strategie polițistă. Jurnalismul de investigație ne ajută să vedem ceea ce nu se poate cu ochiul liber ( fraudă, abuzuri, corupție ș.a.)

Acest gen jurnalistic necesită mai mult timp, nu poți rezolva dintr-o simplă căutare pe Google.

Protejarea surselor

Pentru că omul este creat să refuze să vorbească atunci când este o problemă importantă, un jurnalist de investigație nu renunță așa ușor. Chiar dacă nu poate obține informația completă, un simplu gest de aprobare poate fi de folos. Cercetează, nu interoghează, încearcă să descopere ce alții vor să mușamalizeze, nu trage în cursă sursele însă îi descoperă încet și cu tact chiar dacă va trebui să bea ceai/cafea timp de trei ore. Trage de limbă dar nu stoarce informațiile și îi îndrumă să ajute la rezolvarea problemei.

Își protejează sursa mai mult decât banii pe care i-ar primi dacă articolul ar apărea pe prima pagină. Se ține de cuvânt. Un lucru greu pentru un jurnalist care e învățat de obicei să scrie imediat fiecare informație pe care o află. Pentru că este considerat  o portavoce a poporului, își menține credibilitatea și nu dă informația când nu este sigur sau nu are rezolvarea cazului. Jurnaliștii americani de la Washington Post, Bob Woodward și Carl Berstein care au lucrat la seria de anchete și dezvăluiri în afacerea “Watergate” ce l-a costat pe Richard Nixon postul de președinte al Statelor Unite ale Americii, nu au dezvăluit identitatea surselor nici când au fost amenințați. De aceea ei precum și instituția de presă și-au păstrat credibilitatea.

Când funcționează democrația?

A investiga un caz începând de la dovezi minore și transformându-le într-un caz important care poate schimba cursul istoriei, poate deveni o adevarata capodoperă jurnalistică. Atunci democrația funcționează bine.

Mușamalizarea cazurilor nu este o noutate pentru noi, știm despre corupția care se află la puterea statului, știm că fondurile europene se consuma precum o sticla de apă plată la 0,5 l într-o zi toridă însă nu știm răspunsurile la cele cinci întrebări esențiale.

De aici pornește întreaga investigație. Prezintă o poveste care nu are un final fericit precum cel din basme, așa cum suntem obișnuiți.

Din păcate, jurnalismul de investigație dispare puțin câte puțin din lumea publică lăsând loc povestirilor și filmelor hollywoodiene în care Russell Crowe (“State of play”)  ne prezintă un  manual de investigație în ale jurnalismului.