//
arhive

Media tradiţionale

This category contains 37 posts

Cum a influențat media tradiționale comunicarea politică?

Media tradiționale și-a făcut apariția în forță în societate.  Și-a luat rolul de formator de opinie și de  portavoce a poporului sau a patra putere în stat, așa cum ne place uneori să îi spunem.

Presa scrisă, radiourile, televiziunile prin mjiloacele lor specifice ne-au comunicat ceva: știri, reportaje, interviuri, anchete și…discursuri politice. În acest context, mass media are rolul de a difuza informații despre problemele politice atât de dese în România precum și de a se  implica în comunicarea politică.

În ciuda așa zisei „dictaturi ale lui Traian Băsescu”, trăim totuși într-o societate democratică  în care mass media are dreptul la liberă exprimare. Ea trebuie să dezvăluie abuzurile în exercitarea autorității de stat și să asigure ușurarea dezbaterilor privitoare la buna funcționare a guvernării prin influențarea comunicării politice.

Capul lui Moțoc vrem!

Visăm la societăți ideale de fiecare dată când protestăm și strigăm dintr-un cor bisericesc „capul lui Moțoc vrem!”. Pentru că poporul este obișnuit cu discursurile politicienilor fără impact, așteaptă interpretarea de către mass media a vieții politice. Mass media formează opinia publică care o „înmagazinează” și o trimite publicului. Într-o perioadă de nehotărâre, media poate să mai echilibreze lucrurile pentru a mai opri mișcările oamenilor cu glugi cu note de violență.

Politica depinde de mass media. Actorii politici cu ajutorul mass mediei își crează o imagine și formează o opinie publică pentru a atrage cât mai mulți simpatizanți. De multe ori politicienii au mare grijă cum își formulează discursurile avînd în vedere că vor fi atacați de către mass media la fiecare gafă . Este destul de greu ca politicienii fără mass media să atragă un public cât mai mare în cazul alegerilor electorale.(Conform studiului realizat de către CNA și Centrul de Sociologie Urbană şi Regională din 2007 arată că oamenii se informează cel mai des prin intermediul televiziunii, cele mai vizionate fiind ştirile: 70%. Iar în cadrul știrilor cei mai mulţi oamenii sunt interesaţi de informaţiile politice: 28%). Informația dată publicului vine de la politician trecută prin filtrele mass mediei care reprezintă „opinia publică”.

Media tradiționale a creat o agenda publică în care totalitatea evenimentelor sunt filtrate și trasmise într-o formă stabilită de media, publicului. Conștient publicul și politicienii se lasă influențați de întrebările adresate de jurnaliști care le pot schimba radical sensul discursurilor, „orice am face nu putem să nu comunicăm” (Paul Watzlawick)

Sursa: mediafax.ro

Este un mod destul de evident intervenția mass mediei în activitățile politice.
Ele sunt necesare deoarece primim doar informațiile importante iar cele inutile din subsolul politicii românești sunt ferite de urechile publicului. Uneori media este atacată de politiceni că se implică exagerat în teritoriul lor dar partea pozitivă pe care ei nu o observă este aceea că, în situația actuală a României dacă nu ar exista această influență la nivelul comunicării politice a mediei, ar fi o bătălie în câmp deschis între poporul român și oamenii politici.

Conform lui David Weaver, „ştirile prezentate de mass-media au rolul crucial de a determina  importanţa publică a subiectelor puse în discuţie”.

Cum a influențat comunicarea politică? Prin schimbarea modului de conducere și prin eliminarea monopolului cu care eram obișnuiți dintr-o perioadă comunistă în care comunicarea era atît de personalizată că nu se mai vedeau adevăratele idei, valori și simboluri.

Puterea cuvântului stă la baza mass mediei și a comunicării politice. Fiecare are o importanță mai mare sau mai mică. În prezent mass media a câștigat o bătălie împotriva politicii. Așa cum am spus într-unul din articole, dovezile minore (opiniile presei față de sistemul politic) transformate într-un caz important poate schimba cursul istoriei (comunicarea politică). Atunci democrația funcționează bine.

Surse text:

Mass media și politica

Comunicarea politică în România

ARTICOLE DE ACELAȘI AUTOR:

Publicitatea neconventionala

Asta e un subiect delicat, dar foarte interesant. Spun delicat pentru ca abordand o maniera neconventionala risti mult, fie din punct de vedere financiar fie din punct de vedere al imaginii produsului pe care incerci sa il promovezi, existant posibilitatea fie sa obtii ceva demn de toata lauda sau, dimpotriva, ceva demn de toata jena. Asa cum nimeni, dupa atita vreme, nu poate spune ce e gravitatia, tot asa nimeni nu poate spune precis ce inseamna publicitatea neconventionala. Lumea crede ca daca pui o sticla de suc pe masa intr-un film ai facut publicitate neconventionala. Fals ca o bancnota de 7 dolari. Asa cum poti sa fii tinar la 60 de ani sau batrin la 30, asa si cu neconventionalul. Un product placement facut facil si evident e publicitate cit se poate de conventionala, iar un spot tv de 30 de secunde care te face sa-l mai vezi o data si despre care ajunge sa se vorbeasca e publicitate neconventionala. Practic, singurul mod in care poti face azi publicitate valabila este sa nu fii conventional, sa faci ceva diferit de ceilalti, ceva care sa atraga atentia, sa nu se stearga din memorie la un minut dupa contactul cu publicul. Chiar daca pare subiect de Cosmopolitan, scopul clientilor de publicitate este sa atraga si sa mentina la un nivel optim atentia publicului, iar asta se poate face numai oferind ceva deosebit, special, surprinzator, adica -bingo!- neconventional. Intr-un fel sau altul, Clientii vor incepe sa-si asume riscul abordarilor neconventionale, chiar daca neconventionalul (capacitatea de a surprinde si de a ajunge acolo unde publicitatea celorlalti nu ajunge) e ceva imposibil de masurat. Cine va ramine exclusiv in aria seductiei obisnuite va ramine fara efect la public, iar asta nu e un lucru rau, selectia naturala face parte din viata. Clientii care nu se vor adapta noului mediu vor disparea si cu asta basta. Acum, pe criza, neconventionalul pare solutia cea mai la indemina, pentru ca livreaza un Return of Investment incomparabil si asta suna bine cind bugetele sint suple. Atunci cind banii sint multi, cea mai simpla solutie e sa dai cu bidineaua, sa te vezi peste tot. Cind nu mai ai buget pentru varuit, esti obligat sa-ti mai pui capul la contributie si atunci probabilitatea de a alege o solutie neconventionala creste exponential. Oportunitatea pe care criza o ofera abordarii neconventionale este aceea ca deschide ochii unora. Iar asta e cel mai frumos lucru care ni s-ar putea intimpla.

Este adevarat ca nu orice poate face publicitate neconventionala si risti, dar si daca iti iese oamenii nu te vor uita …

Cum a schimbat media tradiţionale, comunicarea?

Forme de comunicare

Comunicarea s-a raportat întotdeauna la diverse noţiuni de definire: informare, informaţie, existenţă, comunitate, media, etc. Din corelarea acestor noţiuni (şi nu numai) cu contextele în care ele apar, au rezultat mereu felurite situaţii şi instanţe de comunicare pe care le folosim, mai mult sau mai puţin.
Comunicarea este principalul proces care stă la baza (dezvoltării) mass mediei. Jurnaliştii nu pot transmite o informaţie, de orice fel ar fi ea, fără să comunice în vreun fel. Şi nu este vorba doar despre ei. Omul, în general, are comunicarea în sânge (“Orice am face, nu putem să nu comunicăm ” – Paul Watzlawick).
Comunicarea tradiţională, care implică informaţiile transmise prin presa scrisă (prinţ), radio şi televiziune, are, în zilele prezente, un rival care le poate cuprinde în întregime: Internetul. O astfel de apariţie a schimbat într-un fel sau altul, în cel puţin ultimii 20 de ani, viziunea indivizilor despre ceea ce înseamnă comunicare. Întrebarea care stă la baza acestei afirmaţii, se referă la cât de mult schimbaseră înainte formele media tradiţionale, comunicarea? Apariţia radioului şi a televizorului au contribuit într-o cantitate nu de neglijat la îmbogăţirea informaţională a individului din epoca respectivă. Între a citi o informaţie şi a o auzi sau a o vedea există diferenţe de percepere şi astăzi: un lucru este să citeşti un text şi să vezi o poză statică, alta e să auzi o persoană care o rosteşte şi alta e să şi vezi persoana în cauză.
Imaginea are, în general, un impact mult mai puternic asupra consumatorului de informaţie, decât un text. În concordanţă cu expresia “O imagine face cât o mie de cuvinte”, reprezentanţii mass-media, în general, au tendinţa de a spune mai multe prin imagini decât prin cuvinte. Acesta este un lucru demn de luat în considerare, dar nu esenţial. Se întâmplă deseori ca o fotografie să nu explice totul, iar atunci cuvintele îşi au rostul propriu. Din altă perspectivă, comunicarea poate fi interactivă. Ex.: “Scrisori de la cititori”. Aceste aspecte sunt valabile în presa scrisă.
Radioul a fost şi este o formă media la care individul raportează acţiunea de a asculta muzica. Implicit, pentru că nu doar în acest scop este util, radioul devine un mod de a îmbina utilul cu plăcutul: astfel, pe de o parte se ascultă muzică, iar pe de altă parte, are loc o informare, voită sau nu, dar la fel de utilă, în ultimă instanţă. De asemenea, comunicarea poate fi interactivă: pot exista “phone-in-uri”, în funcţie de emisiunea în cauză, sau alte astfel de metode de captare a ascultătorului.
Televiziunea este cea mai dezvoltată dintre cele trei forme media tradiţionale oferind o gamă largă de metode de informare. Este vorba despre a vedea o informaţie prezentată, despre a o auzi şi despre a intra în contact direct cu aceasta sub diferite forme (aici, prin extensie, ar intra în joc şi Internetul). Indivizii, în genere, preferă televizorul, ca formă tradiţională de informare, pentru că acolo, practic, se pot bucura de întreg “pachetul informaţional”.
De la apariţie şi până în prezent, media tradiţionale au adus un aport remarcabil în schimbarea modului de comunicare dintre indivizi. Acum se poate trimite o reclamaţie la o redacţie de ziar, se poate suna pentru a da o dedicaţie la radio sau poţi intra în direct la una din emisiunile televizate. Prin scrisori nimeni nu mai comunică, de demult.

Serial: „Cultura ziarelor în SUA”

Episodul III – Care cultură?

Grunther Barth, în cartea sa „City People: „The Rise of Modern City Culture in Nineteenth Century America”, prezintă noul rol al ziarelor ca fiind acela de a ajuta populația să înțeleagă noul fenomen care punea stăpînire pe lumea americană, acela de „diversitate”. Presa acoperea acum tot ceea ce se întîmpla în orașul modern, fapt care a fost foarte bine primit de marea masă. Ba mai mult, în calitatea sa de „informator” al populației, presa a convins oamenii să îmbrățișeze ideea că în viețile lor se poate întîmpla orice, oricînd.
Această atitudine a presei a făcut ca articolele apărute să capete credibilitate și le-a oferit o altă însemnătate, aceea de „lecții despre cum să faci față cu brio greutăților vieții”, a devenit un sfătuitor.
Practic, „mass-media” s-a născut, după cum sugerează Barth, în momentul în care presa a devenit un fel de „traducător” al experiențelor pe care oamenii le trăiau. Pentru că cititorii vedeau în ziare un mod de a-și extinde propriile experiențe și informații, ba mai mult, un substitut al acestora. Ei bine, atunci cînd jurnaliști precum Joseph Pulitzer (New York) au remarcat acest fenomen și au început să creeze ziare pentru a răspunde cererii, „mass media” s-a născut.
Noua cultură în America avea să fie cultura urbană care se va impune prin circulația mass-mediei (a ziarelor, în principal) într-o civilizație care a pierdut contactul cu propriile tradiții.

„Sunday World” – rețeta pentru „Urban journalism”

Reclama Coca-Cola din 1924

Formula pentru acest nou „jurnalism urban” a fost creat de Pulitzer după ce a preluat „New York World” în 1883. El a combinat aspectul exterior al știrilor bune cu doze puternice de senzațional și materiale de interes uman cu munca de artă pentru a crea un „ambalaj” atrăgător pentru noua populație a orașului. Însă oricît de amețitor ni s-ar părea acest „tot” creat de Pulitzer, „Sunday World” a fost în realitate cel care a oferit cititorilor, în 1900, cea mai surprinzătoare demonstrație a înclinației mass-media înspre a corecta cultura populară. Acest ziar a oferit locuitorilor orașelor un ghid complet despre viața în centrele urbane. Pe lîngă știri (care ocupau un mic spațiu din conținutul editorial), ziarul oferea un ghid complet de etichetă și comportament în public, sfaturi legate de modă, rețete culinare, jocuri – pe scurt, toate informațiile care în societățile dinainte erau oferite de familie și comunitate.
Deloc de neglijat este și puterea imaginilor care a crescut odată cu apariția mesajelor publicitare. Ceea ce a început ca o simplă tehnică de marketing, s-a extins rapid de la imagini cu produse la reprezentări vizuale ale situațiilor în care era nevoie de acel produs sau, chiar mai mult, erau indispensabile.
Nici domeniul teatrului nu a fost neglijat de ziarele vremii. Succesul pe care l-a înregistrat teatrul Broadway la început de secol XX este comentat și de presă printr-o armată de cronici care certificau puterea acesteia. Putere de care a profitat, indiscutabil, pînă în 1920, cînd a trebuit să o împartă cu radioul, respectiv 1950, cînd a apărut televiziunea. Moment în care procentul americanilor care citeau ziare a început să scadă.

Doar „tradiția” mai citește ziare în SUA

Un articol de pe site-ul comunicarepr.ro spune că mai multe publicații cu tradiție din America s-au închis în ultimii ani. „The Christian Science Monitor și Seattle Post-Intelligencer au renunțat să mai publice ediția tipărită în 2009, împreună cu peste 100 de alte ziare americane, care fie s-au mutat online, fie și-au închis porțile definitiv”, arată articolul.
Singurii americani care preferă încă ziarele săptămînale tipărite sînt cei de religie catolică, după cum relevă un sondaj făcut de Centrul pentru Cercetări Aplicate în Apostolat (CARA) ), cu sediul la Universitatea Georgetown. Potrivit CARA, „un număr estimativ de 14,8 milioane de adulţi din SUA citesc cu regularitate ziarele şi revistele lor diecezane tipărite. Situaţia nu s-a schimbat mult faţă de studiul anterior, făcut în urmă cu şase ani”.

Iată, așadar, întorsătura pe care a luat-o situația actuală a ziarelor din SUA și ce a mai rămas din cultul cititului. Ne-am întors tot la tradiție, tot la oamenii care citesc din plăcere, din obișnuință, din dragoste pentru conservatorism și nu pentru senzațional sau nou.
Pentru o încheiere într-o notă oarecum mai optimistă, vă las cu articol despre cum arată viitorul ziarelor, cel puțin în America.

Falsa publicitate – un pericol pentru consumatorii romani

Deschideti un ziar, dati drumul la televizor, navigati pe Internet – veti gasi peste tot pe cineva care vinde un produs. Si, bineinteles, ii face reclama incercând sa va convinga ca veti face cea mai buna alegere cumparând acel produs. Publicitatea este o modalitate vitala pentru companii, pentru a-si face cunoscute produsele si serviciile pe care le ofera. Totusi, consumatorii trebuie sa se fereasca de companiile care incearca sa vânda produse sau servicii de slaba calitate sau care costa mai mult decât ar trebui. Falsitatea mesajului publicitar poate fi analizata sub doua aspecte si anume dupa continutul mesajului, respectiv destinatarul mesajului. Tinand cont de continutul mesajului, falsa publicitate trebuie sa fie delimitata in raport cu publicitatea care poate induce in eroare cat si fata de cea optimista, umoristica. Este fara indoiala o publicitate care atribuie unui produs o alta compozitie decat cea reala sau o insusire pe care nu o poseda. Este de natura a induce in eroare o publicitate care poate genera o intelegere gresita sau echivoca a mesajului. De exemplu, anuntul potrivit caruia un anumit comerciant “vinde fara beneficiu” un anumit numar de articole fara a specifica insa si ca articolele sunt vandute cu pret redus. Uneori enormitatea falsei publicitati este atat de vadita incat nu-l poate deruta pe consumatorul mijlociu, respectiv o anumita baterie nu se uzeaza decat prin utilizare, desi insusi fabricantul mentioneaza pe produs o data limita pentru punerea lui in functiune, iar intr-o asemenea situatie se apreciaza ca nu exista raspundere juridica pentru falsa publicitate.

Victime ale agresiunii publicitatii pe internet

Daca acum cativa ani prezenta web era ceva optional, in ziua de astazi a devenit un status-quo. Si brusc Romania s-a trezit cu mii de situri active care comunica, se misca, au utilizatori, au un drum al lor. Toate acestea sunt medii propice pentru a fi purtatoare de publicitate. Un banner mic aruncat acolo intr-un colt de site poate de multe ori sa aduca beneficii. Costurile sunt evident mult mai mici decat in media clasica, insa si impactul este deocamdata mai mic.  Firmele au inceput sa capete incredere in publicitatea online si in comertul online per ansamblu si cifrele stau marturie. De asemenea si utilizatorul final a inceput sa aiba incredere in informatia si in puterea Internetului, ceea ce il face mult mai deschis fata de acest mediu. Din pacate, din dorinta firmelor de castiga cat mai repede din acest domeniu, tot mai multe publicitati au devenit “agresive”.Agresivitatea vine din fuga dupa rezultate.Pot spune ca sunt cateva lucruri care pur si simplu devin obsedante pentru orice om normal in momentul in care are prezenta online.
Instrumentele agresive in cresterea traficului sunt diverse si le vedem la fiecare pas pe Internet. Plecam pur si simplu de la mailul nedorit in casuta noastra postala electronica in care suntem invitati zilnic sa cumparam, sa vizitam, sa comparam, sa ne amuzam … Este o agresivitate care fiecare o simtim zilnic.
Mai departe este deschiderea fortata a unui alt site in timp ce noi vizitam ceva ce credem ca este important pentru noi. Vizitam un site industrial si ne trezim cu un site de dating deschis, care … trebuie sa il inchidem. Vrem nu vrem suntem fortati sa vedem ce inchidem, devenind victime ale agresiunii.

Trusturile de presă din România

Sistemul mass media din România ia amploare dupa prăbuşirea regimului comunist . Trusturile înfiinţate sunt atât de origine străină cât şi românească. Acestea se află în continuă luptă de adjudecare al locului întâi în topurile întocmite de CNA.
1.Definirea termenului „trust”
Utilizat, în ultimul timp, frecvent de către vorbitorii limbii române, termenul “trust” provine din rusescul “trest”. În cadrul limbii noastre a intrat pe filiera franceză (fr.trust) şi desemnează o formă de monopol în cadrul căreia proprietatea asupra unor întreprinderi este unificată, deţinătorii lor devenind acționari,  iar producția și finanțele companiei respective fiind reglementate de un consiliu de administrație. Trusturile de presă sunt companiile care au in subordinea lor presă scrisă, presă audio-vizulă şi apariţii online.
2.Prezentarea principalelor trusturi de presă
Media PRO este o companie înfiinţată în 1991 în cadrul căreia întâlnim cel mai bun post tv privat românesc PRO TV. Întreprinderea cuprinde MediaPro Management si MediaPro Entertainment, categorii care includ pe de o parte afacerile de print ale grupului si pe cealalta parte, activitatea tv a acestuia. Adrian Sârbu este principalul acţionar al grupului care subordonează o întreagă reţea de reviste, televiziuni, ziare, cinematografe şi chiar studiouri de cinema. Deţine revistele: Acasă magazin, Business magazin, CSID, Descoperă, Go4it, Promotor.ro, Protv Magazin, PubliMedia, Target, Time Out, Bucureşti, The One. În mediul televiziunii posturile grupului sunt: Acasă TV, PRO TV, Sport.ro, Pro TV Internaţional, MTV România; presa audio este reprezentată de PRO FM, Info PRO; plus alte agenţii de publicitate, cinema, studiouri, case de discuri etc. Site-ul Muvix.ro, este marca presei online prin intermediul căruia se pot urmări filme contra cost, lansat în decembrie 2009.
INTACT se deshide in 1991 cînd, omul de afaceri Dan Voiculescu investeste intr-o tipografie care va primi numele trustului. Aceasta devine astfel prima piesă a ceea ce mai tîrziu va reprezenta cel mai puternic grup media romanesc. Treptat, compania lansează prima televiziune comercială din România, Antena 1, oferind publicului o alternativă la televiziunea de stat, apoi cotidianul de informaţie, Jurnalul Naţional, într-un format iniţial de 32 de pagini şi în 1994 debuteză Radio Romantic cu un program neîntrerupt de publicitate. Acestora li se adaugă alte patru staţii tv: Antena 2, Antena 3, Euforia TV, GSP TV, liderul presei sportive, Gazeta Sporturilor, şi noul post de radio lansat Radio ZU, posturi care sunt un concurent puternic pentru  trustul Media PRO .

Realitatea-Caţavencu este un grup privat de companii fondat în anul 2001 al cărui acţionar principal este Emil Hurezeanu. Portofoliul cuprinde produse media premium din România, între care Realitatea TV – principala televiziune de ştiri, The Money Channel – primul canal tv de business, Zoom TV – cea mai importanta retea de digital signage din tara, Academia Caţavencu – cel mai influent săptămânal românesc de satiră politică şi multe alte produse media.

Ringier este o companie media din Elveţia înfiinţată in 1883, în prezent fiind cel mai mare grup de media din “Ţara cantoanelor”. S-a lansat in România în 1992, în prezent deţine pe întreaga piaţă a presei scrise o cotă de 59%. Compania a vândut  ziarele Evenimentul Zilei si Capital omului de afaceri Bobby Păunescu în 2010, acum deţinând Libertatea şi revistele Unica, Bolero, Bravo, Bravo Girl, Libertatea pentru femei, Lumea femeilor, TV Mania, TV satelit.

Pe piaţa românească mai întâlnim grupul Lagardère posesor al posturilor de radio Europa FM, Radio 21, Vibe FM, sau compania EDIPRESSE deţinătoare a revistelor Avantaje, Ioana, Viva! şi trustul Pro Sieben Sat, care administreză postului radio Kiss FM şi canalele Prima TV şi Kiss TV.

Bibliografie
Ringier
Wikipedia  
Mediapropictures.com
Intactmediagroup.ro

Serial: „Cultura ziarelor în SUA”

Episodul II – Contextul istoric

Pentru a înțelege bine fenomenul de culturalizare a ziarelor în Statele Unite și pentru a putea analiza stadiul actual în care acesta se află, este benefic să facem o trecere prin istorie. Mai exact, este nevoie de răspunsul la întrebările: cînd a început totul? În ce context? și Cum s-a desfășurat?

Cînd a început totul?
Walter Fox, jurnalist american, oferă în articolul „The daily newspaper and urban popular culture” o privire retrospectivă asupra perioadei de naștere a fenomenului. El spune că anii 1800-1900 sînt reprezentativi pentru mass-media americană din mai multe motive.

”În primul rînd, perioada este semnificativă nu doar pentru ce se întîmplă în jurnalism, ci și pentru societate în general. Industrializarea și urbanizarea – două dintre cele mai puternice forțe sociale ale anilor 1800 – au atins apogeul deceniilor din acel secol”

Inovațiile tehnologice din acea perioadă, îndeosebi apariția Lynotipe-ului din anul 1886, au eliminat o bună parte din timpul de care era nevoie înainte pentru a „tipări”. Un an mai tîrziu sînt introduse imaginile pe produsele tipografice, astfel că de atunci fotografiile devin parte integrantă a articolelor de ziar.

Lynotipe

Pînă în 1900, „o galaxie de realizări tehnologice au oferit presei zilnice nu doar o capacitate de producție nemaiîntîlnită ci și o uimitoare putere asupra conștiinței cititorilor – lucru exploatat foarte puțin pînă atunci”, adaugă Walter Fox în articolul său.
Sigur că această creștere tehnologică nu ar fi avut același efect dacă dacă nu ar fi existat o audiență dispusă să accpte aceste schimbări. Și astfel vine întrebarea:

Cum s-a desfășurat?
Coincidență sau nu, industrializarea procesului de tipărire a coincis cu urbanizarea în statele americane. Fenomenul de imigrare din statele europene în cele din America a fost pregnant în acea perioadă, astfel încît, „între anii 1800-1900, numărul orașelor americane cu 8.000 sau mai mulți locuitori s-a dublat și cifra totală a populației din centrele urbane a crescut de la 11 la 25 de milioane”, după cum spune Fox.

America a devenit un fel de refugiu pentru oameni de diferite naționalități, religii, obiceiuri și tradiții. Așadar, urbanizarea a oferit presei zilnice din acea perioadă un nou tip de cititor; unul a cărui poziție precară în societate îl transformă într-un dependent de media pentru a își asigura un minimum de informație.
Deși dimensiunea audienței veritabile este un factor evident în evaluarea influenței mass-media, un alt instrument de măsurare a puterei acesteia, aparent mai puțin important, este gradul de dependență a audienței de informațiile oferite. Dar aceasta o vom vedea în următorul articol.

Dan Negru, preferatul romanilor de revelion

In noaptea dintre 2011 si 2012, Antena 1 a depasit cu mult ProTv in audiente. Emisiunea de pe Antena 1 a scos o medie de trei ori mai mare decat “eternul dusman” ProTv.

In fiecare minut, Antena 1 a tinut in fata televizoarelor peste 3 milioane de romani. Emisiunea prezentata de Dan Negru s-a numit “Revelion de Poveste” si a fost difuzata in intervalul 21.29-1.32.

A fost pentru a 11 oara cand Dan Negru a prezentat emisiunea de revelion pe Antena 1. / Mugurel Rusu

Mii persoane Rtg%
1 Antena 1 3148 15.4
2 Pro TV 1125 5.5
3 TVR 1 1107 5.4
4 ETNO 735 3.6
5 National TV 494 2.4
6 Prima TV 357 1.7
7 Kanal D 306 1.5
8 Realitatea TV 233 1.1
9 Antena 3 163 0.8
10 B1TV 113 0.6

Medalia de aur, ziarelor de scandal (?)

Auzim mai mereu, in ultima vreme, de deprofesionalizare(a) jurnalistica, notiune bazata pe lipsa de implicare a jurnalistilor in munca pe care ar trebui sa o depuna in vederea obtinerii unor informatii utile publicului, lipsa care se soldeaza, totusi, cu o semnatura personala la finalul articolului, materialului, etc. Informatii facute publice nu mai trec prin filtrul propriu, ci sunt preluate direct de pe Agentii sau din comunicatele de presa. Munca de teren a ajuns doar o amintire si va deveni, eventual, un mod de a face miscare dupa o perioada de hibernare, dar nimic mai mult.

Lideri de piata (sau nu?)

Diferenta dintre ziarele recunoscute drept “de calitate” si ziarele de scandal, respectiv tabloidele, este aceea ca cele din urma au ajuns sa aiba o mai buna documentare si sa produca o informatie mult mai utila decat ziarele “serioase”. Pentru ca nu au concurenta, pentru ca un scandal dintr-un tabloid nu va fi vanat de un jurnalist al Romaniei Libere si pentru ca audienta este principalul factor de decizie in ceea ce priveste “calitatea”, se va ajunge ca jurnalistul ziarului de scandal sa fie considerat bun in meseria sa, comparativ cu reprezentantii ziarelor “de calitate”; bineinteles ca facem referire la modul de documentare si la cum sunt prelucrate informatiile, nicidecum la calitatea subiectelor.
Criza, este, de asemenea, un factor care aduce ziarele de scandal in prim plan: acestea au tirajele crescute datorita pretului pe care il au in comparatie cu celelalte publicatii, lumea fiind nevoita, datorita scaderii salariilor, pensiilor si a altor forme de venit, sa cumpere produsele care au ramas la cel mai accesibil pret. Ulterior, populatia realizeaza ca informatiile oferite de catre acestea sunt mult mai lejere decat problemele legate de politicieni, de cat de greu le este romanilor sau de cat de multe crime s-au petrecut anul acesta in comparatie aceeasi perioada a anului trecut.
Imagistica ziarelor de scandal reprezinta, de fapt, sarea si piperul succesului reprezentantilor. Populatia nu retine mult scris (ba s-ar spune ca, mai degraba, retine din ceea ce aude decat din ceea ce vede “literalizat”) caci memoria vizuala imagistica e mult mai pregnanta. O imagine, face, intr-adevar, cat o mie de cuvinte, iar dintre un ziar in care primeaza un titlu senzational si unul in care o imagine ce acopera aproape intreaga pagina taie rasuflarea, titlul ar fi citit dupa ce imaginea ar fi in detaliu analizata.
Lumea cere. Presa ofera. Lumea primeste. Presa este atacata. De catre cine? Tot de catre lumea care a cerut. Ne invartim intr-un cerc in care nu se observa nicio placuta de “EXIT” si in care nimeni nu isi asuma raspunderea pentru solicitari sau pentru rezultate, insa toti vor dreptate. Ziarele de scandal sunt criticate, renegate, improscate cu noroi si, totusi, potrivit cercetarilor, nu sunt departe de a deveni lideri de piata (general, vorbind). Subiecte vor exista mereu. Public receptiv? Ramane de vazut.

Sursa foto: http://www.reportervirtual.ro